Confidenţialitate


Cum au arătat protestele din Piața Victoriei de miercuri seara – GALERIE FOTO


Cum au arătat protestele din Piața Victoriei de miercuri seara – GALERIE FOTO

Miercuri seara, aproximativ 1000 de persoane s-au strâns în fața Guvernului, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de votul dat de Comisia Juridică a Senatului. Proteste au fost și alte orașe in țară, însă mult mai reduse ca amploare.

Zeci de persoane s-au adunat în pieţele centrale din Sibiu, Galați,  Braşov şi Constanţa, pentru a protesta faţă de amendamentele adoptate de Comisia juridică din Senat potrivit cărora condamnaţii pentru dare sau luare de mită şi pentru trafic de influenţă vor fi graţiaţi.

Comisia juridică a Senatului a adoptat azi, cu 5 voturi ”pentru” (PSD şi ALDE) şi 3 ”împotrivă” (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.

În centrul Bucureștiului, fotograful Octav Drăgan a surprins atmosfera din mijlocul protestatarilor și câteva dintre pancartele aduse de aceștia.

Presa internațională relatează pe larg ce s-a întâmplat în România.  AFP, Reuters, The Associated Press descriu manifestațiile și prezintă motivele celor care au ieșit din nou în stradă.

AFP scrie că manifestabţii au strigat ”Demisia” si ”Nu vrem o naţiune de hoţi!” în faţa sediului Guvernului şi au agitat steagurile României şi Uniunii Europene.
”N-au înţeles nimic din cererile noastre din februarie, încearcă din nou să legalizeze furtul”, a declarat Cristina Bota, o manifestantă.

Potrivit The Associated Press, peste 1.000 de persoane au manifestat în faţa Guvernului, cu steaguri NATO şi ale Statelor Unite pe lângă ale României şi Uniunii Europene şi au strigat ”Trebuie să apărăm ţara de hoţi!”.

La un moment dat, la mitingul de la Bucureşti s-a cântat imnul naţional cu luminile de la telefoane aprinse.

România este considerată unul dintre cele mai corupte state europene, iar Bruxellesul ţine sistemul judiciar român sub o monitorizare specială, scrie Reuters. Agentia de presă scrie ca peste 1.000 de oameni au protestat în Piaţa Victoriei, ”epicentrul” protestelor anterioare. În alte oraşe din ţară au manifestat, de asemenea, sute de persoane.


Ultimele stiri
Franța: Protestele din școli s-au extins și în universități. Aproximativ 30 de campusuri au fost blocate

Americanii, îngrijorați de riscurile inteligenței artificiale. 86% susțin introducerea unor reguli mai stricte pentru companiile de AI

Arad: Ce cred oamenii despre pașii pe care ar trebui să-i facă președintele Nicușor Dan după respingerea Guvernului…

Republica Moldova a aprobat strategia energetică până în 2050. Investiții de 43 de miliarde de euro | AUDIO

Secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte din Autostrada A3 Transilvania, ar urma să fie dată în circulație…

Tricolorii se pregătesc pentru al treilea meci din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei. România, pe ultimul loc în grupă…

Nicușor Dan, la deschiderea anului universitar: Nevoia de cunoaștere a istoriei țării este fundamentală. „Miza este să fim…

Portugalia înăsprește legea prin care cei care nu își achită la timp chiria sunt evacuați. Principalele modificări |…

ANAF verifică vânzătorii de mașini second-hand. Controale la 35 de firme cu stocuri de peste 38 milioane de…

Noul sistem de taxare a camioanelor, TollRo, intră în vigoare. Nu vor fi aplicate sancţiuni pentru utilizatorii care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează