Confidenţialitate


Proteste reduse în câteva orașe din țară


Proteste reduse în câteva orașe din țară

Zeci de persoane s-au adunat în pieţele centrale din Sibiu, Galați,  Braşov şi Constanţa, pentru a protesta faţă de amendamentele adoptate de Comisia juridică din Senat potrivit cărora condamnaţii pentru dare sau luare de mită şi pentru trafic de influenţă vor fi graţiaţi.

Comisia juridică a Senatului a adoptat azi, cu 5 voturi ”pentru” (PSD şi ALDE) şi 3 ”împotrivă” (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.

În Piaţa Mare din Sibiu s-au strâns în jur de 30 de sibieni care au scris cu litere foarte mari, pe asfalt, “#Rezist”.

La Braşov, 30 de persoane s-au adunat în faţa Prefecturii şi au purtat banderole cu “#Rezist”.

15 protestatari au manifestat la  Galați.

Sunt dintre cei care  care au ieşit primii în stradă şi la sfârşitul lunii ianuarie, când s-a adoptat OUG 13.

De atunci ies în stradă în fiecare duminică cu o pancardă pe care scrie #Rezist.

La Iași au fost 20 de persoane cu pancarde, la fel ca la Constanța.

În faţa Prefecturii Constanţa, s-a scandat “PSD, ciuma roşie”, “Demisia, demisia”, “PSD şi PMP aceeaşi mizerie” .

Protestatarii au avut mesaje precum  “Hoţii graţiază hoţi !”,  “Cine fură trebuie să plătească, oricare ar fi el” și “Pentru penali nu e loc în Parlament”.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează