Confidenţialitate


Croația se așteaptă la un sezon turistic record în 2023 după aderarea la Schengen | AUDIO


Croația se așteaptă la un sezon turistic record în 2023 după aderarea la Schengen | AUDIO

După aderarea în luna ianuarie la spațiul Schengen, Croaţia se aşteaptă la un sezon turistic record în 2023; intrarea în spațiul de liberă circulație a dus la creşterea numărului de vizitatori în ţara de pe coasta Mării Adriatice, transmite Reuters, care citează oficialii din sectorul turistic croat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Turismul este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Croaţiei şi, după căderea din timpul pandemiei de COVID-19, sectorul şi-a revenit în 2022, iar conform cifrelor preliminare, oficialii se aşteaptă ca tendinţa pozitivă să continue şi în acest an.

„Până acum avem aproape cinci milioane de sosiri şi peste 17,5 milioane de înnoptări, ceea ce înseamnă o creştere de 20% comparativ cu ultimul an”, a spus directorul directorul Oficiului croat de Turism, Kristijan Stanicic.

„Pe baza acestor rezultate, ne putem aştepta la o continuare pozitivă a principalului sezon turistic şi chiar pentru întregul an”, a adăugat Stanicic într-un interviu pentru Reuters.

Sectorul turistic în Croația, în 2022

În 2022, sectorul turistic din Croaţia a înregistrat venituri record de peste 13 miliarde de euro, iar Stanicic a spus că se aşteaptă la venituri şi mai mari în acest an.

Croația a aderat la Schengen la începutul anului 2023

Ţară membră a UE, Croaţia a aderat la spaţiul Schengen, precum şi la zona euro la 1 ianuarie 2023, ceea ce permite vizitatorilor din blocul comunitar să călătorească mai repede şi să facă plăţi mai uşor.

Oficialii spun că se constată o nouă tendinţă de creştere a numărului de turişti de weekend din ţările vecine, ca un efect direct al aderării Croaţiei la spaţiul Schengen.

„Niciodată nu am fost mai aproape de principalele noastre pieţe, Slovenia, Italia, Ungaria, Austria şi Bavaria, de unde a sosit cel mai mare număr de vizitatori în perioada de pre-sezon”, a apreciat Stanicic.

Orașul istoric Zadar are nevoie de mai multă promovare

Cu toate acestea, în oraşul istoric Zadar, care este înconjurat de parcuri naţionale şi ale cărui vestigii ale vechiului oraş sunt parte a patrimoniului UNESCO, localnicii care îşi închiriază proprietăţile turiştilor se plâng de calitatea slabă a strategiei de investiţii a Guvernului, citând lipsa hotelurilor şi a unui aeroport mai mare.

„Turismul depinde, din păcate, în principal de vremea frumoasă – prognoza meteo este esenţială, deoarece nu putem oferi aproape nimic altceva în afară de parcurile naţionale şi natura frumoasă. Avem nevoie să promovăm mai bine destinaţia”, a declarat Daniel Radeta, preşedintele asociaţiei celor care îşi închiriază proprietăţile turiştilor în Zadar.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Furie în rândul turiștilor care vor să meargă în Grecia: Aceștia așteaptă între 2 și 9 ore să treacă granița | AUDIO


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…