Confidenţialitate


Cristian Pîrvulescu, despre decizia CCR de a respinge candidatura Dianei Șoșoacă: O premieră / Una dintre sesizări, făcută de o fostă membră SOS, se referă la 80 de liste care ar fi fost multiplicate și folosite deja în alegerile precedente | AUDIO


Cristian Pîrvulescu, despre decizia CCR de a respinge candidatura Dianei Șoșoacă: O premieră / Una dintre sesizări, făcută de o fostă membră SOS, se referă la 80 de liste care ar fi fost multiplicate și folosite deja în alegerile precedente | AUDIO

Decizia luată de Curtea Constituțională – care a respins candidatura Dianei Șoșoacă  la alegerile prezidențiale – este o premieră în România, spune la Europa FM, politologul Cristian Pârvulescu. Invitat în emisiunea „Deșteptarea”, profesorul de politologie a spus că unul dintre argumentele luate în calcul de judecătorii CCR ar putea fi contestația privind listele de semnături depusă de o membră a partidului din care face parte Diana Șoșoacă.

Cristian Pîrvulescu: Din cele două sesizări la CCR, una a fost făcută de o fostă membră a partidului SOS și se referea și la 80 de liste care ar fi fost multiplicate și folosite deja în alegerile precedente

„Nu s-a mai întâmplat nici în ceea ce privește partidele politice, nici în ceea ce privește candidații la alegerile prezidențiale. Este o premieră. Cum nu există motivare, nu o să speculez pe tema aceasta, dar din câte știu, din cele două sesizări care au fost făcute, una, făcută de o fostă membră a partidului SOS, se referea și la liste. La 80 de liste care ar fi fost multiplicate și care ar fi fost folosite deja în alegerile precedente. Dacă o asemenea demonstrație a fost făcută la Curtea Constituțională, atunci ea putea să fie luată în considerare”, a explicat profesorul Cristian Pîrvulescu.

Pe de altă parte, la nivel mondial nu este suprinzătoare o astfel de decizie din partea Curții Constituționale, mai spune profesorul de politologie Cristian Pârvulescu. Acesta amintește că ani la rând, Curtea Constituțională din Germania a eliminat partidele extremiste de la alegeri.

În urma respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă la prezidențiale, ar vea de câștigat George Simion de la AUR și candidatul PSD, Marcel Ciolacu în eventualitatea unei confruntări între cei doi în turul al doilea al alegerilor – mai spune politologul Cristian Pârvulescu:

Cristian Pîrvulescu: O astfel de măsură ar fi putut să îl avantajeze pe Marcel Ciolacu și pe George Simion

„O astfel de măsură ar fi putut să îl avantajeze pe Marcel Ciolacu, pentru că uragaul care s-a dezlănțuit îl afectează mult și pe George Simion care, nu-i așa, ar primi aproape automat zestrea de la doamna Șoșoacă, ceea ce nici asta nu e deloc sigur. Acei candidați care simt că l-ar avantaja pe Simion au clamat cu vehemență că este vorba despre o încălcare flagrantă a dreptului de a alege și a fi ales. Eu nu sunt pe această poziție. Mie mi-a plăcut mai mult declarația lui Ludovic Orban. Eu cred că cei care acționează împotriva Constituției, împotriva interesului național, trebuie eliminați din politică”, a punctat Cristian Pîrvulescu.

Curtea Constituțională urmează să motiveze decizia privind respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cu 10 minute înainte de miezul nopții, când expira termenul pentru depunerea candidaturilor, Diana Șoșoacă și-a înaintat pentru a doua oară candidatura la Biroul Electoral Central, însă i-a fost respinsă de BEC.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Reacții pe scena politică după respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la prezidențiale de către CCR și BEC: „Este o exagerare majoră” / „Are efecte antidemocratice și nu ne face bine” | AUDIO


Ultimele stiri
Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…

Mai multe cadre MAI au donat sânge în cadrul unui eveniment-spectacol, la care au luat parte și copii:…

Secția de ATI pentru nou-născuți a spitalului „Marie Curie” din București se extinde. Mai e nevoie de jumătate…

România în Direct. Care este gustul Crăciunului tău?

Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO

STUDIU: Românii consumă tot mai puține băuturi nealcoolice din cauza creșterii prețurilor și a taxei pe zahăr. Cea…