Confidenţialitate


Cristian Pîrvulescu: Aderarea Ucrainei la UE este posibilă, dar nu într-un timp scurt pentru că există niște proceduri clare | VIDEO


Cristian Pîrvulescu: Aderarea Ucrainei la UE este posibilă, dar nu într-un timp scurt pentru că există niște proceduri clare | VIDEO

Ucraina, Republica Moldova și Georgia au cerut aderarea la Uniunea Europeană. Cristian Pîrvulescu, profesor și politolog, a fost invitatul lui Cătălin Striblea în emisiunea „România în Direct” la Europa FM. A explicat că, deși aderarea acestor trei țări la UE este posibilă, acest lucru nu se va întâmpla foarte repede pentru că există o serie de proceduri clare care necesită timp.

„Dacă unii cred că asta se va întâmpla de azi pe mâine, anul viitor sau în doi ani de zile, cu siguranță se înșeală. Pentru că sunt niște proceduri cât se poate de clare. Este un semnal politic, un semnal politic pe care îl transmit cele trei state – Ucraina, în primul rând, dar și Georgia și Moldova. Și apoi, un semnal politic pe care oficialii Uniunii Europene îl transmit. Dincolo de declarații, procedura este procedură și, chiar și într-o procedură accelerată, ea presupune ani de zile. Sunt multe criterii de rezolvat”, a explicat Cristian Pîrvulescu la Europa FM.

Citește și: Adăposturile anti-război din România, oricum prea puține, sunt pline de murături, conserve și vechituri. DSU cere pregătirea lor | VIDEO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Ucraina era deja din 2014 – și acesta este și motivul pentru care este acum atacată – într-o fază destul de avansată în discuțiile cu Uniunea Europeană, la fel ca și Georgia și Moldova, dar încă dosarele nu erau pregătite. Noi, care am trecut prin experiența asta știm că sunt o mulțime de probleme care sunt de rezolvat”, a adăugat Cristian Pîrvulescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cristian Pîrvulescu: Dacă războiul va dura foarte mult, negocierile ar putea să se termine înaintea încheierii acestuia. Dacă nu mai durează decât câteva săptămâni sau luni, negocierile nu se vor termina atât de repede

„Ucraina are o agricultură, sau avea înainte de această agresiune rusă, o agricultură importantă. Ucraina reprezintă 12% din exportul mondial de cereale. Rusia 17%. Ne interesează modul în care negociem dosarul agricol. Și nici măcar în ceea ce privește criteriile politice, așa-numitele criterii de la Copenhaga, nu putem să le luăm din start ca fiind îndeplinite. Zelenski se poartă absolut lăudabil în momentul de față, nu a folosit acest moment pentru a deveni un dictator, dar sunt chestiuni legate de lupta anti-corupție, de statul de drept – pe care și noi le cunoaștem”, a mai spus politologul.

Citește și: Reportaj. Ce cred ucrainenii despre Putin: „Este al doilea Hitler, nu are ce căuta aici” / „Cu dinții l-aș prinde dacă aș putea” | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Avem și reacția președintelui turc Erdoğan: <<Este nevoie de un război pentru ca Turcia să intre într-o procedură accelerată?>> Turcia fiind în negocieri de decenii deja. Și răspunsul este evident: nu. Există niște proceduri care trebuiesc respectate și toată lumea este conștientă, bănuiesc că și la Kiev. Dar în orice caz, și la Bruxelles și în capitalele europene. Nu se va putea face peste noapte”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Dacă războiul va dura foarte mult, negocierile ar putea să se termine înaintea încheierii războiului. Dacă războiul nu mai durează decât câteva săptămâni, luni, negocierile nu se vor termina atât de repede. Deci nu putem, pe baza procedurilor existente, să integrăm Ucraina într-un timp scurt sau mediu – doi sau trei ani de zile – ci mult după”, a mai spus Cristian Pîrvulescu la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmărește emisiunea „România în Direct” mai jos

Sursa foto: Europa FM

Citește și: În Rusia, cei care răspândesc „informații false” despre armată riscă acum până la 15 ani de închisoare | AUDIO


Ultimele stiri
A fost găsit băieţelul de 5 ani, dat dispărut în Sibiu

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO

Nivelul inflaţiei nu este determinat de Guvern, transmite Kelemen Hunor: „este o chestiune regională”

Germania vrea ca TikTok să treacă sub control european în interiorul UE | AUDIO

Summitul B9: 16 delegaţii străine la nivel de şef de stat şi de guvern, la Palatul Cotroceni. Nicușor…

Irak şi Pakistan au încheiat acorduri energetice cu Iranul pentru transportul de petrol şi gaze prin strâmtoarea Ormuz…

România va accesa peste jumătate de miliard de euro prin noile granturi SEE şi norvegiene. Dragoş Pîslaru: cea…

Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru. Inflația în aprilie, peste 10%. Datele INS | AUDIO

Sibiu: Au fost reluate căutările copilului de cinci ani dispărut din Sebeșu de Jos | GALERIE FOTO