Pe vremea bunicilor, sărbătorile de Crăciun începeau întotdeauna cu urările colindătorilor pe la casele creștinilor.
Gospodinele se îngrijeau de casă şi de bucate, bărbaţii erau ocupaţi cu tăierea porcului şi cu treburile din gospodărie, iar copiii cârmuiau săniuţele prin nămeţi, iar seara mergeau să vestească naşterea Mântuitorului şi să le ureze sătenilor an bun şi belșug.
Femeile împodobeau bradul cu ce aveau prin casă, mere, turtă dulce sau hârtie colorată, făceau “beteală” din boabe de fasole înşirate pe aţă, puneau ştergare prin casa şi îmbrăcau hainele de sărbătoare ţesute frumos la război.
Grupuri de colindători, fie copii, fie adulţi, se strângeau în ajun de Crăciun şi porneau, de obicei, de la casa preotului.
Apoi, umblau prin sat cu Steaua pe la casele oamenilor care îi răsplăteau cu nuci, mere şi colaci, ridicând care mai de care o stea mai ferchezuită şi mai împodobită.
Sătenii se pregăteau cu sute de covrigi înșirați pentru a-i împărţi colindătorilor. Peste tot mirosea a sarmale, a cozonaci şi alte bunătăţi pregătite de gospodine.
Pe atunci, copiii nu se dădeau înapoi de la joaca prin zăpadă până seara târziu, când veneau acasă rumeni în obraji, cu pantalonii îngheţaţi ca o scoarţă de copac şi se repezeau la gura sobei să îşi încălzească mâinile.
Pe la oraşe, adulți şi copii laolaltă se distrau pe patinoar sau admirau jucăriile din vitrine.
După îndestularea de Crăciun, urmau pregătirile pentru Anul Nou şi se relua colindatul cu Pluguşorul şi cu Sorcova.
