Confidenţialitate


Crăciun cu ninsori slabe şi temporare în Transilvania, Maramureş şi Moldova


Crăciun cu ninsori slabe şi temporare în Transilvania, Maramureş şi Moldova

Ninsorile vor fi slabe şi temporare, în cele două zile de Crăciun, şi se vor semnala doar în Transilvania, Maramureş şi Moldova, o vreme specifică sărbătorilor urmând să se înregistreze în Ajunul Crăciunului, când se va depune strat nou şi consistent de zăpadă în zona montană.

“În Ajunul Crăciunului, vremea va fi închisă la nivelul întregii ţări.

Pe parcursul zilei vor fi înnorări şi precipitaţii pe arii mai extinse, iar în vest, centru şi nord cantităţile de apă vor fi mai însemnate, de 10 – 15 litri/mp şi, izolat, peste 25 de litri/mp. În zona de munte va ninge şi stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Maramureş, Transilvania şi jumătatea de nord a Moldovei, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, în timp ce, în restul teritoriului, vor fi mai ales ploi.

În noaptea de Ajun, precipitaţiile se vor diminua şi restrânge. Vom mai vorbi despre precipitaţii mixte pe arii restrânse în sud şi sud-est, şi sub formă de ninsoare în rest.

De asemenea, trebuie să menţionăm că vântul va prezenta intensificări cu viteze destul de mari la munte, între 65 şi 85 km/h, iar în zona înaltă chiar de peste 90 – 100 km/h. Deci, ninsoarea va fi viscolită în acele zone, dar rafalele vântului în general de 50 – 55 km/h se vor mai înregistra şi în zonele joase din centrul, sud-vestul sau estul României. Temperaturile vor fi cuprinse între zero şi 10 grade Celsius, ceea ce va însemna o vreme mai caldă decât în mod obişnuit”, a declarat, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Mihai Timu.

În prima zi de Crăciun, valorile termice vor fi în scădere spre mediile climatologice ale perioadei, iar precipitaţiile sub formă de ninsoare vor fi prezente local, slab şi trecător.

“Pentru prima zi de Crăciun ne aşteptăm la o scădere a valorilor termice care vor reveni cumva în jurul mediilor climatologice. Asta înseamnă maxime între -4 şi 4 grade Celsius. În cursul zilei, în partea de sud şi sud-est va fi un cer variabil, exceptând primele ore când vor fi ceva înnorări trecătoare şi, izolat, posibil, precipitaţii slabe mixte. În restul teritoriului înnorările se vor menţine, iar pe arii restrânse, cel puţin în nord, nord-est şi centru, va ninge slab.

La munte va mai ninge din loc în loc, slab cantitativ, dar acolo vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze mai mari în zona înaltă, în special a Carpaţilor Meridionali, unde va mai spulbera zăpada. Viteze ale vântului de 50 – 55 km/h vor mai posibile şi în Moldova, Dobrogea sau sud-vestul Olteniei”, a spus meteorologul ANM.

Acesta a adăugat că, pe 26 decembrie, în cea de-a doua zi a Crăciunului, vântul va mai slăbi în intensitate, iar soarele îşi va face apariţia în special în partea de sud a ţării.

“În cea de-a doua zi de Crăciun nu sunt mari modificări. Cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul, centrul şi nord-estul ţării, unde din loc în loc va ninge slab. În partea de sud a ţării, însă, va apărea soarele, iar temperaturile se menţin în jurul mediilor climatologice, între -3 şi 5 grade Celsius. Din fericire, vântul începe să se mai diminueze ca intensitate”, a afirmat Mihai Timu.

În ceea ce priveşte regimul termic din Capitală, prognoza de specialitate arată că, atât în prima zi, cât şi în a doua zi de Crăciun, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi temperaturi în jurul normelor, iar maximele vor oscila între 3 şi 5 grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între -4 şi -2 grade Celsius.

 


Ultimele stiri
Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…