Confidenţialitate


Cozi kilometrice de tiruri cu cereale, pe A4, la Agigea. Șoferii așteaptă câte o zi să descarce marfa | VIDEO


Cozi kilometrice de tiruri cu cereale, pe A4, la Agigea. Șoferii așteaptă câte o zi să descarce marfa | VIDEO

Șiruri kilometrice de tiruri încărcate cu cereale, din Ucraina și România, se formează de câteva zile pe Autostrada A4, la Agigea, sufocând intrarea la poarta 10 a portului Constanța Sud. Așteaptă chiar și câte o zi pentru a descărca marfa în danele din port pentru a fi trimisă la export. Portul Constanța înregistrează, de altfel, un record istoric al traficului de mărfuri, cerealele fiind pe primul loc.

Cozile de tiruri încărcate cu cereale se intind pe aproape cinci kilometri, până dincolo de podul vechi de la Agigea. Șoferii au tras pe banda de urgență a Autostrăzii A4 și așteaptă răbdători să intre în port, la descărcare:

„Îs multe camioane și de Ucraina și Moldova. Și cât mai avem de stat în port, că e full portul și ne bagă prin parcări, pe aici, să vedem la ce dană descărcăm. Nu se știe când plecăm de aici. Eu sper ca pe mâine seară să fiu descărcat”.

Merge greu pentru că tirurile sunt multe și fiecare încărcătură trebuie testată. În ultimul an, datorită cerealelor din Ucraina, exporturile au crescut cu 600.000 tone pe lună, spune directorul general al portului Constanța, Florin Vizan:

„Cerealele reprezintă grupa de mărfuri cu cea mai mare pondere din traficul total, portul Constanța devenind cel mai important din Europa din acest punct de vedere.”

Pe lângă cereale, Ucraina exportă, potrivit operatorului portuar Viorel Panait, și alte mărfuri, minereu de fier, caolin, produse siderurgice:

„În contextul în care porturile ucrainene nu au mai fost disponibile au căutat rute de export care au implicat portul Constanța dar și alte porturi din bazinul Mării Negre”.

De la începutul războiului din Ucraina, exportul mărfurilor prin portul Constanța a atins peste 12 milioane tone, contribuind astfel la creșterea cifrelor de trafic din porturile românești.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Constanța: Avariile la rețeaua de termoficare afectează programul școlilor și al grădinițelor. Mama a doi copii: „Suntem în 2023, ar fi trebuit să avem minim de condiții” | AUDIO


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează