Confidenţialitate


Cosmin Contra este noul selecţioner al României


Cosmin Contra este noul selecţioner al României

Fostul fundaş al echipei naţionale de fotbal – Cosmin Contra este noul selecţioner al tricolorilor.

Anunţul a fost făcut de FRF pe site-ul oficial: “Federaţia Română de Fotbal a ajuns la o înţelegere de principiu cu domnul Cosmin Contra în privinţa preluării postului de selecţioner al Naţionalei României. În data de 14 septembrie 2017, preşedintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgenţă să negocieze cu anumiţi antrenori ocuparea funcţiei de selecţioner. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidaţi, iar preşedintele FRF şi-a însuşit aceste propuneri.

Numirea în funcţie a unui nou selecţioner şi detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv şi supuse aprobării acestuia”, scrie pe site-ul federaţiei.

În vârstă de 41 de ani, Cosmin Contra le-a mai antrenat pe Poli Timişoara, Alcorcon, Petrolul Ploieşti, Fuenlabrada, Getafe şi Guangzhou R&F. La Dinamo a ajuns în iarnă, după plecarea lui Ioan Andone. Are în palmares o Cupă a Românie cu Petrolul şi o Cupă a Ligii cu Dinamo.

Cel mai probabil, el nu va mai continua la formaţia alb-roşie. Joi va fi Comitetul Executiv al FRF, care va valida demiterea germanului Christoph Daum şi numirea lui Cosmin Contra.

Noul selecţioner va debuta la naţională la 5 octombrie, la Ploieşti contra Kazahstanului, iar la 8 octombrie va avea loc meciul cu Danemarca, ultimul din campania ratată de calificare la Cupa Mondială de anul viitor.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează