Confidenţialitate


Corina Cretu, desemnata comisar european pentru Politica Regionala


La fel ca în actuala Comisie, în noua comisie există un număr de nouă femei, este numărul cerut de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, care a precizat, recent, că nu va aproba o Comisie în care femeile nu sunt reprezentante corespunzător.

Din cei 28 de comisari, 15 aparţin dreptei şi centrului-dreapta, opt sunt din partea socialiştilor şi cinci sunt din partea liberalilor.

  • Pierre Moscovici, Franța – Afaceri Economice, Taxare şi Uniunea Vamală
  • Jonathan Hill, Marea Britanie – Servicii Financiare, Stabilitate Financiară şi a Pieţelor de Capital
  • Gunther Oettinger, Germania – Economie digitală şi Societate
  • Frans Timmermans, Olanda – prim-vicepreşedinte, Reglementarea, Relaţiile Interinstituţionale, Statul de drept şi Carta Drepturilor Fundamentale
  • Kristalina Gheorghieva, Bulgaria – vicepreşedinte, Buget şi Resurse Umane
  • Miguel Arias Cañete, Spania – Acţiune Climatică şi Energie
  • Cecilia Malmström, Suedia – Comerţ
  • Margrethe Vestager, Danemarca – Concurenţă
  • Federica Mogherini, Italia – vicepreşedinte şi Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate

Ultimele stiri
Buget 2026. În plenul Parlamentului au început dezbaterile pe articole

Buget 2026. George Simion, în plenul Parlamentului: Robin Hood, care ia de la bogați și dă la săraci,…

Buget 2026. Sorin Grindeanu, în plenul Parlamentului: Bugetul României trebuie să fie pentru toți românii, nu doar pentru…

Buget 2026. Ilie Bolojan, în plenul Parlamentului: Este un buget care spune oamenilor adevărul

Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe

Proiectul asigurărilor sociale pe 2026, aprobat de comisiile reunite de buget-finanțe

Ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului: Liderii grupurilor parlamentare se reunesc de la 21:00

Cinci state europene și Japonia sunt pregătite să colaboreze pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz | AUDIO

Înalta Curte de Casație și Justiție reacționează după decizia Coaliției de a amâna plata drepturilor câștigate în instanță…

Florin Manole, după ce s-a găsit o formulă prin care pachetul social să fie susţinut de coaliţie: S-a…