Confidenţialitate


Copiii din România au creat ”Water Song”, de Ziua Mondială a Apei | VIDEO


Copiii din România au creat ”Water Song”, de Ziua Mondială a Apei  | VIDEO

De Ziua Mondială a Apei, copiii din România lansează primul proiect sonor participativ dedicat apei, iar duminică, la Misiunea Verde, puteți asculta în avanpremieră un fragment din „Water Song” (Cântecul Apei) .

„Water Song” (Cântecul Apei) reprezintă o creație muzicală originală și colectivă, realizată în premieră națională cu participarea copiilor din comunitatea de 60.000 de membri ai Programului Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare prin muzică din România, derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

„Water Song” va fi lansat luni, pe 22 martie, sub forma unui videoclip care va conține înregistrări trimise de copii cu sunete ale apei din natură, ale cursurilor de apă care le sunt dragi, reprezentative pentru zona din care provin.

Aceste înregistrări vor fi mixate cu voci ale corurilor din program, precum și cu intervenții sonore ale ansamblului de percuție Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de muzicienii Zoli Toth și Bogdan Pop. Cântecul are drept laitmotiv „Paparuda”, simbolul unei vechi divinități a ploii în mitologia populară, invocată în vremuri de secetă.

„Water Song” este prezentat în cadrul campaniei internaționale desfășurate prin programul Națiunilor Unite – UN WATER 22 March WORLD WATER DAY 2021, sub sloganul „Prețuiește apa”.

ILUSTRAȚIE: Aaron Burden / Unsplash


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează