Confidenţialitate


Condițiile în care se deschid creșele și grădinițele, trimise spre publicare în Monitorul Oficial


Condițiile în care se deschid creșele și grădinițele, trimise spre publicare în Monitorul Oficial

Gradinițele și creșele trebuiau să se deschidă de luni, dar normele nu au fost gata la timp.

Documentul arată că în fiecare creşă, grădiniţă şi afterscool trebuie să se pună accent pe activităţile din exterior şi pe distanţarea între copii, de cel puţin 2 metri.

Pentru grădiniţele şi creşele de stat părinţii pot depune cereri de înscriere a copiilor pe perioada vacanţei de vară începând de azi, iar lista cu unităţile disponibile va fi afişată la inspectoratele şcolare judeţene.

Trebuie să îndeplinească anumite condiții sanitare – în mare parte, aceleași pe care trebuie să le respecte școlile în care s-a ținut astăzi examenul de evaluare națională, spune la Europa FM secretarul de stat, Andrei Baciu.

“Se face o parte inițială de triaj tocmai pentru ca să se poată identifica persoanele care prezintă simptomatologie. Necesitatea, în primul rand, a pregătirii spațiului cu o dezinfectare și curățenie adecvată conform normelor, punerea la dispoziție a tuturor celor necesare, măști, dezinfectanți, plus un plan după care toată activitatea să se desfășoare“, spune Andrei Baciu.

Într-un comunicat trimis Europa FM, MEC anunță că a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, ordinul comun între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.

Începând de astăzi, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar.

Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București și, ulterior, transmise autorităților publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unități de învățământ în care se vor desfășura doar activități recreative.

Lista cu unitățile de învățământ preșcolar va fi afișată la avizierul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București și/sau pe site-urile acestora.

Unitatea de învățământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităților de învățământ preșcolar, conform prevederilor ordinului comun.

De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale.

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri.

Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învățământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”