Confidenţialitate


Surse Europa FM: Salariile piloților TAROM ar urma să fie majorate, în etape, cu 1500 de euro în total, în urma unui acord | AUDIO


Surse Europa FM: Salariile piloților TAROM ar urma să fie majorate, în etape, cu 1500 de euro în total, în urma unui acord | AUDIO

TAROM anunță că mar’i, 9 iulie, toate zborurile regulate atât pe rute externe, cât și interne se desfășoară conform programărilor. Compania precizează că a ajuns la o înțelegere cu personalul navigant în privința majorării salariilor, însă nu precizează cu cât ar urma să crească salariile piloților.  

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Zborurile  TAROM s-au reluat după ce luni, 8 iulie, zeci de curse au fost anulate în urma unui protest spontan declanșat de 29 din cei 150 de piloți ai companiei. Nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, aceștia s-au declarat inapți de zbor.

Compania TAROM precizează că a ajuns la o înțelegere cu personalul navigant în privința unor aspecte de natură salarială și că măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă.

Surse pentru Europa FM au spus că salariile piloților ar urma să fie majorate în etape cu 1500 de euro în total, iar prima tranșă se va acorda de anul aceasta. Sunt de asemenea majorări ale diurnelor atât pentru comandatul de zbor, cât și pentru copiloți.

Potrivit Sindicatului Piloţilor de Linie din România, TAROM a înregistrat pierderi de aproape 2,5 milioane de euro, pe durata protestului piloţilor.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut conducerii TAROM să le acorde despăgubiri pasagerilor afectați de anualarea curselor.

Compania aeriană precizează că le-a oferit alternative pasagerilor și că în continuare echipa de asistență este în legătură cu mulți dintre călători pentru a le fi reprogramată călătoria sau pentru a le fi rambursați banii dați pe bilete.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro în timpul protestului de luni. Sindicatul Piloţilor: Suma ar fi putut acoperi majorări salariale pe un an | AUDIO


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează