Confidenţialitate


Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria


Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria

Sursa foto: Inquam Photos

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi (de la ora 10.00), la Palatul Victoria

“Ca în lumea politică, şi în lumea justiţiei o problemă importantă este lipsa încrederii cetăţenilor. Trebuie să recunoaştem acest lucru. (…) Pe fond, trebuie să vedem cum îmbunătăţim activitatea acestor două sisteme mari, în aşa fel încât gradul de încredere a cetăţenilor noştri să crească şi să avem servicii mai bune. În zona de justiţie, fără să fii un specialist în asta, sunt trei aspecte care influenţează puternic percepţiile – calitatea actului de justiţie de a oferi dreptate cetăţenilor, de a da sentinţe corecte, de a genera siguranţă în ceea ce se întâmplă. (…) Senzaţia de nedreptate este puternică”, a afirmat luni seara, într-o emisiune la Antena 3, premierul Ilie Bolojan.

Reuniunea de la Guvern are loc după ce, în cursul zilei de luni, preşedintele Nicuşor Dan a avut consultări cu magistraţii pe problemele cu care se confruntă sistemul de justiţie din România.

La Cotroceni, consultările au debutat cu un grup format din 11 foşti sau actuali magistraţi, care au acceptat să vorbească public despre neregulile semnalate recent în reportajul Recorder, notează Agerpres.

Printre problemele reclamate de magistraţi s-au aflat necesitatea de modificare urgentă a legilor Justiţiei adoptate în anul 2022, existenţa unui “sistem oligarhic” la vârf, îndeosebi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, apropierea unor magistraţi de actori politici, abuzuri ale Inspecţiei Judiciare împotriva unor magistraţi incomozi, modul în care sunt făcute detaşările şi delegările, presiunile exercitate de conducerea DNA asupra unor procurori.

Ulterior, discuţiile de la Palatul Cotroceni au continuat cu alte două grupuri, formate din câte 20 de magistraţi, care au solicitat ca întrevederea cu şeful statului să fie fără presă.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat luni că grupul de lucru constituit la Guvern are ca obiect analizarea legilor Justiţiei, pentru a se vedea dacă aplicarea lor generează disfuncţionalităţi sistemice.

“Grupul de lucru de la Guvern are ca obiect să se analizeze aplicarea legilor Justiţiei, pentru a se vedea dacă aplicarea lor generează disfuncţionalităţi sistemice, structurale, pentru că pot exista chestiuni punctuale, nemulţumiri poate legitime ale magistraţilor, pentru că şi sistemul de magistratură este un sistem până la urmă concurenţial până în anumite aspecte. (…) Dacă identificăm acele probleme de natură structurală care decurg din lege şi nu din neînţelegeri între magistraţi, atunci trebuie să intervenim. Acesta este rolul acestui grup de lucru, iar Ministerul Justiţiei va face tot ceea ce ţine de atribuţiile sale legale, pe bază factuală complet evaluată, pentru a realiza modernizarea justiţiei”, a declarat Radu Marinescu, la Parlament.

Comitetul pentru analiza şi revizuirea legislaţiei din domeniul Justiţiei este format din reprezentanţi ai Cancelariei prim-ministrului şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, în calitate de membri permanenţi.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează