Confidenţialitate


Comisia Europeană investighează dacă sprijinul acordat de statul român către CFR Marfă a încălcat normele UE


Comisia Europeană investighează dacă sprijinul acordat de statul român către CFR Marfă a încălcat normele UE

Comisia Europeană a lansat o investigație aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă și necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.

Margrethe Vestager, comisar responsabil cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Piața transportului feroviar de marfă este o componentă crucială a legăturilor de transport ale oricărei economii. CFR Marfă este operatorul istoric pe această piață în România și a beneficiat de stingerea datoriilor publice și de necolectarea de către creditorii publici a sumelor datorate. Trebuie să verificăm dacă un investitor privat ar fi procedat la fel ca autoritățile publice și, în cazul în care răspunsul este negativ, trebuie să stabilim dacă aceste măsuri sunt compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat.”

CFR Marfă este operatorul istoric de pe piața română de transport feroviar de marfă și este deținut în totalitate de stat.

De mai mulți ani, compania se confruntă cu dificultăți economice. Aceasta are un nivel ridicat de îndatorare, în principal față de agențiile naționale de securitate socială și administrare fiscală, precum și față de managerul român de infrastructură feroviară, CFR Infrastructură, care se află, de asemenea, în totalitate în proprietatea statului.

Spre deosebire de transportul feroviar de călători, piața transportului feroviar de marfă din România este extrem de competitivă, întrucât există numeroși operatori privați; unii dintre aceștia au dobândit o cotă de piață considerabilă, ca urmare a liberalizării pieței în anul 2007.

În martie 2017, Asociația Transportatorilor Feroviari Privați din România a adresat Comisiei o plângere oficială, în care a susținut că CFR Marfă ar fi beneficiat de ajutoare de stat, cu încălcarea normelor UE în materie – se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Investigația efectuată de Comisie va avea în vedere o serie de măsuri de ajutor de stat în favoarea CFR Marfă, constând în conversia creanțelor în acțiuni în valoare de 1 669 de milioane RON (circa 360 de milioane EUR) în 2013, precum și necolectarea, cel puțin din 2010, a datoriilor la bugetul de asigurări sociale și a taxelor datorate de CFR Marfă, precum și a datoriilor companiei față de CFR Infrastructură.


Ultimele stiri
Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. Mai mulți elevi au fost transportați la…

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează