Confidenţialitate


Come de Cherissey și Alexandre Almăjean despre intarea ghidului Gault &Millau în România – INTERVIUL VIDEO


Come de Cherissey și Alexandre Almăjean despre intarea ghidului Gault &Millau în România – INTERVIUL VIDEO

Sunt puține ghidurile gastronomico-turistice cu relevanță la nivel mondial, iar unul dintre ele a decis ca de anul viitor să aibă o ediție tipărită în limba română și care să conțină, desigur, referințe despre localuri din România. Abia s-a anunțat lansarea ghidului, că deja au apărut suspiciunile legate de sistemul de punctare, calificarea inspectorilor și imparțialitatea acestora.

Asta e problema noastră, dar nu numai a noastră, lucrurile stau la fel în Franța, Italia sau Spania, motiv pentru care nu ar trebui să ne îngrijorăm prea mult. Ce ar trebui să facem însă, are legătură cu propriile așteptări și cu scenariile pe care le creem constant pentru orice acțiune ori posibilă acțiune.

Ce vor face Gault &Millau în România, rămâne să aflăm cât de curând. Între timp ne vedem de treabă, iar treaba de azi e și cu reprezentanții ghidului Gault &Millau, Come de Cherissey și Alexandre Almăjean, într-un interviu în exclusivitate la Medium Rare cu Adi Hădean.

“De câtiva ani se întâmplă destul de multe lucruri interesante în România pe partea de gastronomie și era timpul ca și bucătarii români să apară pe harta internațională a gastronomiei. Au ajuns la un nivel care le permite să ajungă mai sus și să-și îmbunătățească mâncarea și ideile, trebuie să îi încurajăm. Așadar cred că era momentul ideal să aducem Gault & Millau în România, un ghid care are în spate o experiență de 45 de ani”, spune Alexandre Almăjean la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Interviul video complet cu Alexandre Almăjean și Come de Cherissey în limba engleză

Ghidul Gault &Millau în România

Brandul internaţional Gault & Millau, numele ghidului care include restaurante din mai multe ţări, va începe evaluarea mai multor restau­ran­te din România în lu­nile următoare. Acesta este primul standard gastro­no­mic care va evalua restaurantele româneşti.

„Am început să facem o listă de 200-220 de restaurante în care vom mer­ge până în primăvara anului viitor. Din aces­tea, aproximativ 120-150 vor fi in­cluse în ghid. În următorii trei ani, vrem să avem 5% din restaurantele din Ro­­mânia în acest ghid“, spune Alexandre Al­măjeanu, fondator al re­pre­zentanţei locale a Gault&Millau.

Procesul de evaluare a început în luna noiembrie, iar restaurantele avute în ve­dere se găsesc în marile oraşe din ţară, pre­­cum Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. Grila de criterii după care vor fi evaluate restaurantele este se­cretă, pentru ca bucătarii şi pro­­prietarii să nu se pregătească în mod spe­cial după anumite standar­de.

Rezultatele finale vor fi anunţate în mai 2018, când va fi publicat şi ghidul Gault&Millau în România, urmând ca acesta să aibă o periodicitate anuală.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…