Confidenţialitate


CNATDCU: Gabriel Oprea a plagiat ,,în bună parte,,


CNATDCU: Gabriel Oprea a plagiat ,,în bună parte,,

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Universitare propune retragerea titlului de doctor în drept fostului vicepremier Gabriel Oprea.

Președintele CNATDCU, Viorel Barbu, a declarat că decizia a fost luată după ce membrii comisiei de specialitate din cadrul Consiliului au hotărât, în unanimitate, că Oprea a plagiat în ,,bună parte,,.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

Gabriel Oprea a obținut titlul de doctor în drept în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

Ulterior,  el a devenit coordonator de doctorate la Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, instituție de învățâmânt care aparține SRI.

Anul trecut, Academia Mihai Viteazul a anunțat că Gabriel Oprea nu mai coordonează lucrări de doctorat.

Ulterior, în luna martie a acestui an, nouă doctoranzi ai instituției  au cerut retragerea titlului de doctor, cei mai mulți dintre aceștia având lucrări coordonate de Gabriel Oprea.

Potrivit unor surse citate de news.ro,  cei care au cerut retragerea titlului de doctori sunt: Radu Stroe, fost ministru de interne, Mihai Stănişoară, fost ministru al Apărării, Bogdan Licu, procurorul general adjunct al României, Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate, Romeo Raicu, fost şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, Mihail Tudose, fost ministru al Economiei, Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 2, Adela Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea şi Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.

 

Update:

După anunțul, CNATDCU, Gabriel Oprea a anunțat pe pagina sa de facebook că va contesta decizia CNATDCU.

Dacă hotărârea va fi menţinută, fostul vicepremier spune că se va adresa Justiţiei pentru că spune el, în anul 2000, a scris o lucrare de doctorat, ”respectând toate normele academice şi legale în vigoare la momentul respectiv”.

 


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează