Confidenţialitate


CNAS anunță decontarea unor noi servicii medicale


CNAS anunță decontarea unor noi servicii medicale

Noutăți de la 1 iulie, când va intra în vigoare noul contract-cadru al CNAS, dar şi normele metodologice de aplicare a acestuia.

Se introduc noi servicii diagnostice şi terapeutice, cum ar fi decontarea detartrajului si a tomografiilor dentare CBCT, pe lângă dezvoltarea serviciilor de preventie pentru cei înscrisi la medicii de familie.

Detartrajul cu ultrasunete și periajul profesional vor fi introduse în categoria serviciilor decontate, un asigurat putând beneficia anual de un astfel de serviciu.

În ambulatoriu se vor putea efectua noi analize decontate de Casa de Asigurări,  cum ar fi: determinarea vitaminei B12, a acidului folic si lipazei, recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau care planifică o sarcină, efectuarea testului de calcul al riscului de fractură la pacienții cu osteoporoză, efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor și luxațiilor, precum si spălătura gastrică.

De asemenea, în anumite condiţii se vor putea deconta şi investigaţii noi de înaltă performanţă, precum RMN pentru întregul corp, ecografia cutanata si  musculoscheletală; precum si ecocardiografia de efort.

Medicii de familie vor consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care pot fi transmise electronic scrisorile medicale şi rezultatul analizelor.


Ultimele stiri
Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează