Confidenţialitate


Ciolacu: În orice stat democratic, puterea asigură cvorumul în toate structurile Parlamentului


Ciolacu: În orice stat democratic, puterea asigură cvorumul în toate structurile Parlamentului

Preşedintele PSD a declarat, marţi seara, că dacă moţiunea de cenzură va ajunge la vot, social-democraţii o vor vota, dar că aceştia nu sunt obligaţi să asigure cvorumul în Birourile permanente ale celor două Camere.

Marcel Ciolacu a fost întrebat de ce social-democrații din Birourile permanente ale Parlamentului nu asigură cvorumul astfel încât moţiunea să intre în dezbatere.

“Pe procedurile parlamentare e o cutumă oriunde, în orice stat democratic: puterea asigură cvorumul. Peste tot, în toate structurile Parlamentului. Conduce PSD vreo cameră a Parlamentului? Atunci care e problema cu PSD? Noi nu ne băgăm în lupta lor”, a declarat liderul PSD la România TV.

“Am spus foarte clar că votăm moţiunea de cenzură şi, mai mult decât atât, presupun că USR-ul ne spune foarte clar că, în acel moment, mergem la alegeri anticipate. Să ajungă la vot şi o votăm. Presupun că o să trebuiască să aibă o discuţie cu noi. Data trecută, noi am propus o moţiune, am trimis textul. Ei au făcut o moţiune, nu au avut bunul-simţ să ne trimită nici textul. Dacă vrei voturile unui partid nu trebuie să şi vorbeşti cu acel partid? (…) Eu vreau să plece tot guvernul. Eu vreau alegeri anticipate”, a subliniat Ciolacu.

Întrebat dacă PSD nu s-a “speriat” de oportunitatea de a putea da jos guvernul, Marcel Ciolacu a răspuns cu reproşuri aduse miniştrilor USR PLUS, arătând că nu poate să accepte “ca un ipocrit”, făcând referire la Dan Barna, “să se folosească de PSD şi de români”.

Președintele PSD a adăugat că nu i-ar fi teamă să preia PSD guvernarea. “Chiar suntem pregătiţi. Avem programul de guvernare finalizat. Avem pachete de legi fixe şi exact pe domenii ce trebuie făcut în România în continuare”, a declarat acesta.

Liderul social-democrat a afirmat că nu vede care este performanţa miniştrilor USR PLUS, fiind de părere că reprezentanţii acestei formaţiuni ar fi “ipocriţi”, deoarece nu îşi dau demisia toţi, din toate structurile. “E un bâlci”, a opinat el.

Marcel Ciolacu a mai menţionat că, de la debutul crizei, nu a fost sunat nici de preşedintele Klaus Iohannis şi nici de premierul Florin Cîţu. “Nu am eu atribuţii de mediator. (…) Sunt Jolly Jokerul lor? Ce-i PSD? Nu vedeţi că e o mascaradă? De fapt, nu e o criză politică pe principii (…), e o criză politică pe o luptă a lor”, a spus el.

În opinia sa, guvernul Florin Cîţu va cădea în următoarele 40 de zile. “Deja cinci zile au trecut din cele 45. (…) Pe urmă, intrăm într-o procedură constituţională. (…) O să plece acasă”, a precizat Ciolacu.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, principalul obiectiv politic al PSD este acela de a veni în Parlament cu cât mai multe legi pentru redresarea economică.


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează