Sorin Grindeanu: „PSD este pregătit de alegeri anticipate, deși nu este un scenariu pe care ni-l dorim”. Biroul Permanent Național a votat înființarea unei comisii de analiză a legislației electorale în acest sens
Sursa foto: Inquam Photos / Octva Ganea
PSD este pregătit pentru alegeri anticipate, a declarat luni liderul PSD, Sorin Grindeanu, după ședința Biroului Permanent Național al partidului. El a spus că social-democrații nu își doresc un astfel de scenariu, dar sunt pregătiți, pentru că acesta pare să devină „tot mai real”.
PSD i-a cerut premierului desemnat să facă o schimbare, în sensul relansării economiei, și să aducă o creștere a nivelului de trai în România, a spus luni liderul social-democraților. O astfel de schimbare trebuie susținută de o majoritate transparentă, o majoritate asumată, a adăugat acesta. El a anunțat imediat după că „scenariul alegerilor anticipate pare să devină tot mai real”. Săptămâna trecută, PNL a anunțat că nu va intra la guvernare dacă din viitorul Executiv va face parte PSD. Liberalii au spus, însă, că iau în calcul să voteze Cabinetul condus de Luca Niculescu.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: „Biroul Permanent Național a votat astăzi înființarea unei comisii de analiză a legislației electorale în ceea ce privește posibilul scenariu al alegerilor parlamentare anticipate”
„Am discutat foarte serios, în cadrul Biroului Permanent Național, despre varianta alegerilor anticipate. Acest scenariu pare să devină tot mai real, având în vedere neînțelegerile politice. În acest sens, Biroul Permanent Național a votat astăzi înființarea unei comisii de analiză a legislației electorale, formată din Marian Neacșu, Ovidiu Popa, liderul de grup de la Cameră, și Daniel Zamfir, liderul de grup de la Senat. Ei trebuie să analizeze cadrul legislativ actual în ceea ce privește posibilul scenariu al alegerilor parlamentare anticipate și să stabilească ce eventuale modificări sunt necesare, astfel încât să putem avea un cadru legal cât mai repede. PSD este pregătit de alegeri anticipate și vom fi foarte bine pregătiți dacă se va intra pe acest secnariu. Nu este un scenariu pe care să ni-l dorim și nu din calcule politice. Dar nu fugim de un asemenea scenariu și vom fi pregătiți”, a afirmat luni Sorin Grindeanu”, a anunțat luni Sorin Grindeanu.
Social-democrații au votat mandatarea conducerii pentru participarea la discuțiile privind programul de guvernare
Tot luni, social-democrații au votat mandatarea conducerii pentru participarea la discuțiile privind programul de guvernare.
„Pot să spun că, din acest punct de vedere și având în vedere semnalele primite de la prim-ministrul desemnat, lucrurile se îndreaptă într-o direcție corectă, într-o direcție bună. Dar mai avem de parcurs până la un program de guvernare asumat de Partidul Social Democrat. De aceea a fost nevoie de acest mandat”, a mai spus liderul PSD.
El a mai spus că PSD a decis să trimită o adresă către toate organizațiile județene, care, la rândul lor, să transmită această solicitare organizațiilor locale, „pentru inventarierea tuturor problemelor urgente ale administrațiilor locale, astfel încât să avem o imagine complexă și actualizată a acestor chestiuni”.
Președintele PSD a făcut din nou apel la PNL și UDMR să fie parte din majoritate.




