Confidenţialitate


Ciolacu: Eliminarea pensiilor speciale, un discurs electoral


Ciolacu: Eliminarea pensiilor speciale, un discurs electoral

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, după ședința conducerii partidului, că desființarea pensiilor speciale reprezintă doar un discurs electoral. Ciolacu spune că social-democrații au propus un proiect de lege pentru impozitarea progresivă a veniturilor, informează Mediafax.

”Tot aud acest discurs electoral – desființarea tuturor pensiilor speciale cu excepții. Ori e desființare la toata lumea, ori există excepții. Trebuie o abordare mai serioasă. PSD a venit cu un proiect de lege privind impozitarea progresivă a veniturilor astfel încât evitam să atacăm un drept deja câștigat. Am fi făcut o impozitare corectă, ar fi fost o singură lege și nu ar fi trebuit deschisă toată cutia Pandorei. Înțeleg abordarea actualului guvern, cu eliminarea totală, dar numai puțin de… Cu certitudine, este exclus să considerăm că pensiile militarilor sunt pensii speciale”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a mai spus că își menține punctul de vedere potrivit căruia parlamentarii nu trebuie să aibă niciun fel de indemnizație.

”Punctul nostru de vedere este de a introduce o impozitare progresivă a veniturilor. E aproape incorect să discuți despre un drept deja câștigat, dar nu vrea să intru nici în logica electorală cu eliminarea… cu excepție. Ori le eliminăm pe toate, ori nu. Așteptăm să vedem la votul final la Camera Deputaților. Chiar dacă PSD nu e la guvernare e posibil să facem pe cheltuiala noastră un studiu de impact și venim cu amendamentele necesare”, a mai spus liderul interimar al social-democraților.

Ciolacu a precizat că o poziție a partidului va fi stabilită în ședința grupurilor parlamentare de luni după amiază.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează