Confidenţialitate


Christoph Daum va pleca abia luna viitoare


Christoph Daum va pleca abia luna viitoare

Despărţirea de selecţionerul Christoph Daum va fi oficializată abia la începutul săptămânii viitoare, dar va mai rămâne în ţară încă o lună, anunţă Răzvan Burleanu.
Preşedintele Federaţiei a declarat la “Digi Sport” că el personal nu îl poate demite pe tehnicianul german, această sarcină revenind în excusivitate Comisiei Tehnice a forului, care se va întruni luni pentru a analiza activitatea acestuia.

Burleanu a afirmat că va susţine acum un antrenor român, care ar putea fi chiar şi Victor Piţurcă, dacă acesta va fi ales de Comisia Tehnică pentru negocieri.

Conducătorul FRF spune şi că nu va regreta niciun moment numirea lui Daum, pe care l-a adus când “în jurul naţionalei colcăiau tot felul de interese privind jucătorii”.

În fine, Răzvan Burleanu a declarat că a preferat să îl păstreze până la finalul preliminariilor actuale pe Christoph Daum, fiindcă ar fi fost forţat să îi plătească oricum salariul până după confruntările cu Kazahstan şi Danemarca de la începutul lunii viitoare.
Deşi România a ratat calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, Daum a plecat în Germania, pentru a urmări 3 fotbalişti: pe Alex Maxim la meciul Mainz – Leverkusen şi pe Alex Chipciu şi Nicolae Stanciu, în Liga Campionilor, în partida Bayern Munchen – Andrelecht.

Partidele cu Kazahstan de la Ploieşti şi Danemarca în deplasare, mai au ca miză punctele ce contează la tragerile la sorţi pentru următoarele turnee finale şi pentru Liga Naţiunilor, competiţie internaţională care va debuta anul viitor.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…