Confidenţialitate


Irimia: Ministrul Sănătății își pune semnătura pe certificatele de deces ale bolnavilor cronici | AUDIO


Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu și Bianca Voinescu, mulțumim pentru că aţi modernizat laboratoarele ce descoperă la nivel molecular leucemiile acute şi cronice!

Ministrul Sănătății este criticat de bolnavii cronici, după ce a spus la Europa FM că spitalele speciale pentru COVID-19 nu se vor redeschide deocamdată pentru cei care suferă de alte afecțiuni, dar că, în prezent, se fac evaluări în acest sens.

Ar trebui create culoare speciale, astfel încât bolnavii care au nevoie de îngrijiri medicale și operații să nu intre în contact cu personalul medical și secțiile dedicate pacienților cu coronavirus, a spus la Europa FM, Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România.

”Spitale destinate COVID, care au câte unu-doi-trei-zece pacienți, nu sunt lăsate să își desfășoare activitatea conform acelor norme de a crea culoare roșii, verzi, galbene, să nu se întâlnească pacienți suspecți sau confirmați cu COVID cu cei care urmează tratamente sau vin la investigații sau la monitorizare. E o decizie foarte proastă. Domnul ministru își pune în continuare semnătura pe certificatele de deces ale pacienților cronici din România.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bolnavii de cancer spun că nu au unde să se trateze sau sunt nevoiți să meargă la spitale aflate la mare distanță de casă. La insistențele medicilor, unii dintre ei au revenit la consultații, dar operații se fac în continuare foarte puține, mai spune Cezar Irimia:

”Sunt inițiative ale unor manageri buni care testează acești pacienți și grație presiunii noastre făcute asupra ministerului pentru a deconta  testările PCR pentru pacienții cu cancer prin DSP-uri, pacienții au început să se prezinte la medicii curanți. Nu mai vorbesc de intervențiile chirugicale care în continuare sunt mlimitate la 20% din total. Avem minister al COVID-ului, deci nu mai avem minister al Sănătății.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministerul Sănătății evaluează în ce măsură spitalele speciale pentru COVID 19 pot fi redeschise pentru toate categoriile de pacienţi. Într-o primă etapă, ar urma ca la aceste spitale să rămână măcar un pavilion destinat bolnavilor de COVID – a spus ministrul Nelu Tătaru la Europa FM.

De la jumătatea lunii aprilie, aproape 50 de spitale din toată ţara primesc numai bolnavi de COVID.


Ultimele stiri
Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…

Gorj: Revoltă la Motru, după ce oamenii au rămas fără căldură. Societatea furnizoare nu mai are bani pentru…

Aeroportul Internațional din Suceava va avea un nou terminal. Investiția va trece de 30 de milioane de euro …

Salvați Copiii atrage atenția asupra numărului în creștere de nou-născuți care mor: „Nu avem suficiente investiții” în maternități.…

Șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu: „Domnul Lucescu se va deplasa în afara țării pentru un al…

Lia Savonea acuză „presiuni indirecte”, după scrisoarea trimisă CCR de premier: „Avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene…

Apropiați ai lui Robert Negoiță l-au avertizat în chestiunea asfaltărilor ilegale că depășește o limită: „Nimeni nu e…