Ce urmăreşte medicul în timpul consultaţiei pentru bolile de plămâni

La finalul examenului aparatului respirator, medicul apelează la ajutorul stetoscopului pentru a asculta sunetul produs de trecerea aerului prin plămâni, care se modifică în boli pulmonare.

Aparatul respirator este alcătuit din căile respiratorii și plămâni și reprezintă sursa a numeroase afecțiuni mai mult sau mai puțin grave, care trebuie identificate la timp și tratate corespunzător.

Atunci când medicul inspectează aparatul respirator urmărește semnele și simptomele, analizând frecvența, ritmul și amplitudinea mișcărilor respiratorii.
Veți auzi medicii vorbind despre dispnee. Aceasta poate fi tradusă prin setea de aer, pacientul simțind că se sufocă și că are nevoie de mai mult aer, dar are dificultăți în a respira. Dispneea poate fi permanentă, precum la cei care suferă de insuficiență cardiacă cronică, sau poate apărea doar la efort sau doar în poziția culcat. În astmul bronșic apare dispneea acută, care survine brusc.

Tusea este un act reflex sau voluntar. În funcţie de caracterul tusei, aceasta poate fi uscată sau umedă, productivă, cu expectorație. E important să-i spuneți medicului dacă tusea a apărut doar dimineața sau doar seara, dacă a fost continuă sau doar la efort, precum în astmul bronşic.

Eliminarea prin tuse a sângelui care provine din căile respiratorii sau plămâni poartă numele de hemoptizie și necesită un consult medical complex pentru că poate fi semnul tuberculozei sau al unui cancer pulmonar, dar și al bolilor cardiovasculare, autoimune sau hematologice. De asemenea, trebuie exclusă originea sângelui din tubul digestiv.
Este bine să știm că nu orice durere a toracelui exprimă o boală a aparatului respirator. Apare atunci când se acumulează lichid în foițele din jurul plămânilor, afecțiune numită pleurezie, sau în pneumonii sub formă de junghi toracic, dar durerea toracică apare și în bolile cardiace, în afecțiunile coastelor sau în zona zoster.

Pentru a putea pune un diagnostic corect al unei afecțiuni respiratorii, medicul va efectua examenul fizic al toracelui, care cuprinde inspecția, palparea, percuția și auscultația.

Inspecția oferă informații despre cutia toracică și mișcările respiratorii. Medicul va privi pacientul și va căuta modificări la nivelul pielii sau modificări ale formei și volumului toracelui, inclusiv ale coloanei vertebrale. Mișcările respiratorii se modifică în unele afecțiuni.

Palparea oferă informații despre ritmul respirator, frecvența normală la adult fiind de aproximativ 16 respirații pe minut sau despre transmiterea vibrațiilor vocale. Medicul aplică palma pe mai multe zone ale toracelui cerând pacientului să repete cu voce tare numărul 33. În mod normal, vibrațiile vocale se vor simți la suprafața toracelui, dar în patologii diverse ale plămânilor, acestea se vor diminua.

Percuția reprezintă lovirea cu degetele a pereților cutiei toracice în diverse puncte și interpretarea zgomotelor produse. În funcție de calitatea sunetelor se pot identifica zone de matitate, cu sonoritate scăzută, indicând țesut pulmonar condensat, precum în pneumonie, lichid în pleură sau tumori pulmonare, sau zone hipersonore, cu sonoritate crescută, atunci când pătrunde aer între plămâni și pereții toracelui, afecțiune numită pneumotorax sau în emfizemul pulmonar prezent la fumători, care au bule de aer în țesutul pulmonar.

La finalul examenului aparatului respirator, medicul apelează la ajutorul stetoscopului pentru a asculta sunetul produs de trecerea aerului prin plămâni, care se modifică în boli pulmonare. Auscultarea (ascultaţia) se efectuează în timpul respiraţiei, în timpul vorbirii sau înainte și după tuse.