Confidenţialitate


Ce au făcut în Malta câștigătorii concursului Trash The Dress – VIDEO


Ce au făcut în Malta câștigătorii concursului Trash The Dress – VIDEO

După șapte nopți de vis petrecute în Malta, câștigătorii concursului ”Trash the dress în Malta” au revenit în România.

Alina și Adrian Stan au avut parte de zile însorite în care au descoperit Malta și Gozo, cele mai mari două insule care formează arhipelagul Maltez.

Dincolo de excursiile organizate de Malta Travel în cele mai populare locuri din Malta, surprizele culinare și Festa (o sărbătoare tradițională malteză spectaculoasă prin focurile de artificii care o însoțesc), cei doi îndrăgostiți au devenit vedete în aceste zile, având parte de aplauze și multe cuvinte frumoase peste tot pe unde au apărut în costumele pe care și le-au adus pentru ședințele foto realizate de Lucian Rob după un scenariu de Corina Rob, redactor-șef al revistei Turism Club.

Chiar dacă rochia de mireasă a trecut prin mai multe ședințe foto, inclusiv unele neconvenționale direct în Marea Mediterană, cei doi spun că nu regretă că acum aceasta nu mai arată impecabil.

”Am distrus rochia de mireasă și am rămas cu cele mai frumoase amintiri”, mărturisește Alina.

Concursul organizat de Europa FM și Malta Travel s-a desfășurat în februarie și s-a încheiat chiar de Dragobete, când câștigătorii au fost anunțați în direct la Europa FM în emisiunea O dimineață de milioane.

Cele mai inedite fotografii realizate Alina și Adrian Stan în timpul experienței lor ”Trash the dress” din Malta le veți găsi și pe europafm.ro.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Haos în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie să aleagă între locul…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează