Confidenţialitate


Carmen Dan: Vom iniția o acțiune în instanță în cazul stadionului Dinamo


Carmen Dan: Vom iniția o acțiune în instanță în cazul stadionului Dinamo

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va iniția o acțiune în instanță în cazul stadionului Dinamo, a anunțat, marți, ministrul Carmen Dan, demersul având legătură cu asocierea între CS Dinamo și Asociația FC Dinamo.

Pe 16 iunie, Carmen Dan declara că a trimis la Direcția Națională Anticorupție concluziile controlului privind asocierea între CS Dinamo și Asociația FC Dinamo.

“Am finalizat controlul cu privire la modul în care s-a realizat asocierea între CS Dinamo și Asociația FC Dinamo iar concluziile au ajuns deja la DNA. (…) În paralel, juriștii ministerului vor acționa și în plan civil pentru a rupe această asociere păguboasă între Clubul Sportiv Dinamo și pentru Ministerul Afacerilor Interne”, explica, la acel moment, ministrul Carmen Dan.

Carmen Dan anunţa la sfârşitul lunii mai că Ministerul Afacerilor Interne va începe demersurile pentru anularea asocierii dintre Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, aflat în subordinea ministerului, şi Asociaţia Club Sportiv FC Dinamo, condusă de Nicolae Badea, şi va cere ANAF accelerarea pocesului de insolvenţă a asociaţiei.

Potrivit ministrului, asocierea dintre Clubul Sportiv Dinamo şi ACSFC Dinamo a produs pagube de peste patru milioane de euro pentru club şi că scopul asocierii a fost unul “exclusiv financiar, de interes privat”.

În 16 iunie, ministrul Carmen Dan a anunţat că a trimis Direcţiei Naţionale Anticorupţie concluziile controlului cu privire la modul în care a fost realizată asocierea dintre CS Dinamo şi Asociaţia FC Dinamo. Ea a precizat că raportul de control a fost trimis la DNA, iar în paralel juriştii ministerului vor acţiona şi în plan civil, “pentru a rupe această situaţie păguboasă pentru Clubul Sportiv Dinamo şi pentru Ministerul Afacerilor Interne”.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează