Confidenţialitate


Cântăreaţa Pink a născut un băiat


Cântăreaţa Pink a născut un băiat

Cântăreaţa Pink a născut, pe 26 decembrie, un băiat, iar numele ales este Jameson Moon, potrivit The Hollywood Reporter.

Pink şi pilotul de motociclism Carey Hart mai au o fată, Willow Sage, în vârstă de 4 ani.

Cântăreaţa a anunţat, miercuri, printr-un mesaj pe Twitter, venirea pe lume a primului băiat al cuplului. ”Jameson Moon Hart, 12.26.16”, a scris Pink.

Starul a anunţat în urmă cu o lună că este însărcinată, publicând pe Twitter o fotografie în care apărea alături de fiica ei, cu mesajul ”Surpriză!”. 

Pink şi Hart sunt căsătoriţi din 2006. Ei au ales să afle sexul celui de-al doilea copil al lor la naştere.

Pink, al cărei nume real este Alecia Beth Moore, este cântăreaţă şi compozitoare americană, născută pe 8 septembrie 1979, în Philadelphia.

Şi-a început cariera în anul 1995 şi a debutat cu albumul ”Can’t Take Me Home”, în 2000.

În 2013, Pink a fost desemnată Femeia Anului de revista Billboard, după ce s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune albume realizat de această prestigioasă publicaţie muzicală.

Potrivit Billboard, Pink a vândut, de-a lungul carierei, peste 40 de milioane de albume pe plan mondial şi peste 20 de milioane de single-uri în format digital.

De-a lungul carierei, a fost recompensată, printre altele, cu trei premii Grammy, un Brit Award şi şase MTV Video Music Awards.

 


Ultimele stiri
Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…