Confidenţialitate


Cântăreaţă celebră, caut spectatori. Biletele la Lady Gaga nu s-au vândut


Producţia pe care Lady Gaga o prezintă la Bucureşti este una impresionantă. Întreaga scenă este construită sub forma unui castel gotic, cu foarte multe turnuri, fiind împânzită cu capcane medievale.

Concertul, inclus în turneul ‘The Born This Way Ball’, se bucură de succes şi controverse în toate oraşele bifate până acum. La Sofia şi-a început călătoria muzicală în Europa Lady Gaga, pentru ca joi să vină la Bucureşti. Aici ar fi trebuit să concerteze pe National Arena, însă spectacolul a fost mutat în Piaţa Constituţiei. Show-ul este primul concert al artistei organizat în aer liber din cadrul turneului său european.

‘Decizia a fost luată din considerente de ordin logistic, pregătirea producţiei necesitând mult mai mult timp decât cel preconizat iniţial, fapt care ar fi afectat meciul de fotbal FC Dinamo – FC Barcelona, programat cu doar câteva zile înainte de concert’, explicau organizatorii la finalul lunii iulie.

Unele voci din zona organizatorilor de evenimente susţin că mutarea a fost necesară pentru a nu avea un stadion gol la concertul divei. Nici noul loc de desfăşurare nu pare să se umple prea uşor de fani. Biletele rămase disponibile pentru concert mai pot fi achiziţionate în continuare online, de pe www.MyTicket.ro, dar şi din reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria ‘Mihai Eminescu’ şi Sala Palatului, la preţuri începând de la 90 de lei la 345 de lei.

Accesul publicului la concertul susţinut de Lady Gaga joi, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, se va face de la ora 17.00, pe la cele două intrări amenajate pe Bulevardul Libertăţii, cea dinspre Parcul Izvor şi cea dinspre Bulevardul Regina Maria


Ultimele stiri
De la cald la și mai cald | Cum fac față livratorii din Arad căldurii extreme: „Singura șmecherie…

Ceremonie organizată la Iași, pentru comemorarea Pogromului din iunie 1941 | Președintele Israelului: „Traficul de ură și antisemitism…

Caniculă | Recomandări ale Ministerului Sănătății: consumați fructe și legume proaspete, evitați băuturile cu cofeină și faceți dușuri…

Incendiu uriaș în portul Constanța Sud Agigea | Tone de fier vechi s-au aprins în timpul operațiunilor de…

Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…