De la cald la și mai cald | Cum fac față livratorii din Arad căldurii extreme: „Singura șmecherie este să bei apă, chiar dacă nu îți este sete” | AUDIO
Primul cod roșu de caniculă din acest an este în vigoare în mare parte din țară, inclusiv la Arad, un județ aflat de o săptămână în mod continuu sub coduri galbene și portocalii de caniculă.
Unele meserii presupun statul in soare ore in șir.
Corespondentul Europa FM Ciprian Boițiu a stat de vorba cu unii oameni care sunt in trafic chiar de 14 ore pe zi, in temperaturi cu mult peste cele din codurile meteo.
Printre cei care sunt in trafic ore in șir, indiferent de vreme, sunt livratori… pe jos, pe biciclete, scutere sau mașini, aceștia sunt in trafic chiar și 12 ore pe zi, iar la orele de vârf, cu circulație intensă, când asfaltul se incinge, temperaturile resimțite in realitate depășesc cu mult cele măsurate in mod standard.
„Livrările le fac cu bicicleta, pe mine nu mă deranjează canicula. Corpul se adaptează. Șase-șapte opt ore livrez.
Cu scuterul livrăm și suntem la o flotă de livratori. Facem față foarte greu, dar trebuie să muncim, nu avem ce face.
Cu mașina livrez, fără climă, foarte greu.
Pe bicicletă fac. Foarte cald, foarte greu.”
Am stat de vorbă și cu livratori din Sri Lanka, Bangladesh, Egipt sau India. Nu au vrut să fie inregistrați, dar au spus că deși in țările lor termometrele arată, uneori, cifre chiar și mai mari la temperaturi, canicula de aici este mai greu de suportat din cauza umidității din atmosferă.
Livratorii spun că in perioadele cu vreme grea… fie că este vorba de caniculă, furtuni sau ger, au chiar și mai mult de lucru, pentru că oamenii evită să iasă din case.
Radu, singurul vânzător de ziare de pe cea mai cunoscută zonă pietonală din Arad, strada Mețianu, are un loc peste care soarele dogorâtor bate in mare parte din zi:
„Îi foarte cald. Bem apă încontinuu, singura șmecherie este să bei apă, chiar dacă nu îți este sete.”
Și pentru următoarele zile, in Arad sunt prognozate coduri roșii de caniculă in continuare.
