Confidenţialitate


Călin Goia, la Deşteptarea: Publicul străin va rezona cu piesa “De la capăt”. Ca părinte, nu poţi să rămâi insensibil la mesajul ei – AUDIO


Călin Goia, la Deşteptarea: Publicul străin va rezona cu piesa “De la capăt”. Ca părinte, nu poţi să rămâi insensibil la mesajul ei – AUDIO

Membrii Voltaj au fost întrebaţi de multe ori dacă sunt de părere că publicul din Europa va rezona cu mesajul piesei “De la capăt”, dat fiind că acolo nu este problema aceasta, a părinţilor care pleacă la muncă în alte ţări.

‘Eu le-am răspuns că nici eu personal nu am problema asta, dar ca părinte nu pot să rămân insensibil şi aşa cred că se va întâmpla şi în cazul celor de dincolo de graniţă. N-ai cum, dacă eşti părinte, să nu fii empatic cu o astfel de problemă’, a spus Călin Goia în direct la Deşteptarea.

Băieţii de la Voltaj speră ca această campanie pe care au pornit-o să devină din ce în ce mai cunoscută, acesta fiind scopul cu care s-au înscris la Eurovision.

Este foarte posibil ca la competiţia Eurovision din Viena Voltaj să cânte piesa câştigătoare în ‘romgleză’, dat fiind că la finala din Craiova cei care au experienţa Eurovisionului i-au spus lui Călin Goia că ‘neapărat’ trebuie să cânte puţin şi limba română.

Voltaj va reprezenta România la concursul Eurovision 2015 cu piesa “De la capăt”, câştigătoare în finala naţională, desfăşurată duminică la Craiova.

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/calin-goia-despre-eurovision?in=europafmromania/sets/desteptarea-cu-vlad-petreanu”]


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează