Confidenţialitate


Budescu negociază cu Steaua Roșie Belgrad


Budescu negociază cu Steaua Roșie Belgrad

Constantin Budescu este la un pas de un transfer în Serbia, la Steaua Roșie Belgrad. Presa sârbă anunță că fostul golgeter al Ligii 1 este de acord cu oferta campioanei din țara vecină, care este mai consistentă decât cele primite de la Steaua București și Karabuksport, din Turcia.

Budescu ar urma să încaseze 200.000 de euro la semnătură, 30.000 de euro salariu lunar, prime pentru goluri marcate și pase decisive și o serie de bonusuri dacă echipa belgrădeană își apără titlul și joacă apoi în cupele europene. Constantin Budescu va împlini luna viitoare 28 de ani și este liber de contract după ce s-a despărțit de gruparea chineză Dalian Yifang. El se antrenează deocamdată cu Astra, iar conducătorii campioanei României anunță că i-au pregătit și ei o ofertă, dacă nu va reuși să se transfere în străinătate.

Un alt internațional român, Bogdan Stancu ar putea ajunge la o echipă mai puternică din Turcia. Președintele clubului Bursaspor anunță că a ajuns la un acord cu atacantul de 29 de ani, legitimat la Genclerbirligi. Formația la care Stancu evoluează din 2013 se află pe locul al 8-lea în Turcia după 16 etape, în timp ce Bursaspor este pe poziția a 5-a.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…