Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Ora de educaţie rutieră în şcoli va continua


BUCUREȘTI: Ora de educaţie rutieră în şcoli va continua

Continuarea proiectului „Ora de educaţie rutieră” în şcolile din Capitală, a fost aprobată, miercuri, în unanimitate, în ședința Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Proiectul, aflat la a patra ediţie, se va desfăşura în perioada 1 august 2017 – 30 iunie 2018 şi presupune activităţi de educaţie rutieră pentru 25.000 de elevi din clasele a treia şi a patra.

În cadrul programului vor fi formate cel puţin 500 de cadre didactie în metodologia de specialitate.

În proiectul „Ora de educaţie rutieră”, care a început în 2014, vor fi implicaţi atât poliţişti locali, cât şi peste 50 de voluntari, studenţi ai Facultăţilor de Psihologie şi Jurnalism ale Universităţii Bucureşti.

Proiectul este realizat printr-un acord de colaborare între Primăria Capitalei şi Asociaţia pentru Educaţie, Dezvoltare şi Implicarea Tineretului – EDIT.


Ultimele stiri
Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…

Protestul minerilor din Valea Jiului, în fața Guvernului: „Nu avem cu ce să plătim facturile, nu avem nimic”.…