Confidenţialitate


BUCUREŞTI: Marele Picnic ShortsUP, pe 29 şi 30 iulie, în Grădina Botanică


BUCUREŞTI: Marele Picnic ShortsUP, pe 29 şi 30 iulie, în Grădina Botanică

Ediţia de anul acesta a Marelui Picnic ShortsUP va aduce peste patru ore de scurtmetraje, pe 29 şi 30 iulie, în Grădina Botanică din Capitală.

Evenimentul de weekend cuprinde film, muzică, arte multimedia, jocuri şi ateliere interactive, plus un food-court cu bucătării urbane şi experienţe gastronomice inedite.

Cei curioşi să descopere nenumăratele mistere ale grădinii o pot face printr-un tur ghidat, organizat în parteneriat cu voluntarii asociaţiei Team Work. Cele mai frumoase colţuri verzi ale grădinii vor fi puse în valoare de un video-mapping, dar şi de o instalaţie interactivă activate cu senzori tactili şi vizuali, un concert de jazz, ateliere de gătit pentru copii şi multă mişcare în aer liber.

Marele Picnic are loc în sectorul denumit Grădina Italiană, cea mai întinsă pajişte a Grădinii Botanice. Accesul publicului în spaţiul evenimentului se face de la ora 18.00, iar filmele vor rula sâmbătă şi duminică, după lăsarea serii, între 21.00 şi 23.30. Pentru a ocupa un loc confortabil pe iarbă, spectatorii sunt sfătuiţi să vină pregătiţi cu pături şi echipament de picnic.

În cazul în care vremea capricioasă nu va permite buna desfăşurare a evenimentului, acesta va fi reprogramat, în weekendul imediat următor, pe 5 şi 6 august, spun organizatorii.

Biletele la Marele Picnic pot fi achiziţionate din reţeaua Eventbook la preţul de 25 lei/seară şi 40 lei/abonament sau la faţa locului la preţul de 30 de lei/seară sau 50 lei/abonament, în limita locurilor disponibile.

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează