Confidenţialitate


București: Contestatari ai restricțiilor sanitare și ai vaccinării protestează în Piața Universității


București: Contestatari ai restricțiilor sanitare și ai vaccinării protestează în Piața Universității

Câteva sute de contestatari ai restricțiilor sanitare protestează, sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Capitală.

Cei prezenți scandează „Libertate!” și „Jos Guvernul!” și poartă pancarte pe care scrie „Stop vaccinării forţate” sau „Nu vrem domiciliu forţat”.

Printre manifestanţi se află liderul deputaţilor AUR, George Simion, şi senatoarea Diana Şoşoacă.

Ministrul Sănătăţii a susținut că, având în vedere evoluţia pandemiei de coronavirus, relaxările de restriciții pot continua doar pentru cei care au fost vaccinaţi.

“Cred că, având în vedere evoluţia pandemiei, relaxările pentru vaccinaţi pot să continue şi mi se pare normal ca vaccinaţii să stea în continuare în birouri fără mască, dacă toţi cei din biroul respectiv sunt vaccinaţi. Dar, pentru persoanele nevaccinate, care sunt cele mai expuse riscului, dacă cifrele cresc semnificativ, trebuie să existe restricţii. Ce am făcut a fost să prezentăm, de fapt, în coaliţie măsuri care au funcţionat în alte state. Acestea au fost ipoteze de lucru, nu s-a luat încă o decizie, urmează ca săptămâna viitoare să reluăm fiecare dintre aceste măsuri şi să vedem care vor fi considerate oportune”, a spus ministrul, la postul B1 Tv.

”În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu Covid este în creştere. Săptămâna aceasta, am primit o estimare, un raport de la INSP, unde au fost prezentate patru scenarii, în funcţie de rapiditatea cu care creşterea cazurilor se poate instala. În scenariul cel mai pesimist, aşa cum a declarat şi colonelul [Valeriu] Gheorghiţă, ne putem aştepta la o creştere rapidă a cazurilor, ajungând, până în 15 septembrie, să avem peste 1.500 de cazuri pe zi. Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte numărul paturilor şi se estimează că, în plin val patru pandemic, s-ar putea să fie nevoie de 500 şi ceva de paturi de ATI. Astea sunt estimări, urmează să vedem ce se întâmplă şi depinde cum ne vaccinăm de acum încolo”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Potrivit Ioanei Mihăilă, se doreşte ca medicii de familie să se implice mai mult în campania de vaccinare împotriva Covid, prin facilitarea vaccinării la domiciliul pacientului, activitate care ar urma să fie plătită mai mult.

“Avem în lucru o campanie prin care ţintim să implicăm mai mult medicii de familie, atât a-i face mai abili în comunicarea directă cu pacienţii, cât şi a le facilita inclusiv vaccinarea la domiciliul pacientului şi urmează, probabil săptămâna viitoare, să promovăm o ordonanţă de urgenţă prin care să stabilim şi un tarif mai mare pentru vaccinarea la domiciliu. Şi, de asemenea, definim acest serviciu de vaccinare în ambulatoriile spitalelor. Astfel putem să fim mai aproape şi să facem vaccinarea mai facilă pentru acele persoane care se află la risc mai mare, şi anume pacienţii cronici care se prezintă în mod obişnuit în ambulatoriu”, a mai declarat șefa Ministerului Sănătății.

Întrebată unde va lovi mai tare valul patru al pandemiei, Ioana Mihăilă a opinat că probabil în comunităţile cu o rată scăzută a vaccinării.

“Avem acorduri semnate cu Comisia Europeană pentru noi doze de vaccin, dacă ele vor fi necesare, vorbim de doza a treia, vorbim de anii 2022, 2023, acorduri care sunt făcute cu mult în beneficiul statelor membre, în sensul că aceste vaccinuri vor fi adaptate cu noile tulpini. Dozele, chiar dacă sunt cumva agreate de pe acum, contractul va veni pentru noi doze cu noi tulpini”, a conchis ministrul.

România a raportat, sâmbătă, cele mai multe cazuri noi SASR-CoV-2 din 12 iunie încoace.

Au fost depistate 126 de contaminări, la 26.000 de teste efectuate.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)