Liberalul Aristotel Căncescu este suspectat de fapte de corupţie.
Robert Cazanciuc afirmă că acestea vor fi trimise procurorului general al României și speră ca dosarul să se soluționeze cât…
Procurorii DNA fac luni pecheziţii la Consiliul Judeţean Braşov şi la locuinţele preşedintelui şi vicepreşedintelui CJ, într-un dosar în care…
O delegație a companiei Petrotel Lukoil se află în aceste momente la București unde urmează să aibă o întrevedere cu…
Ambele victime au răni grave.
Potrivit cotidianului grec To Vima 5 persoane au murit și aproximativ 30 au fost rănite după ce șoferul TIR-ului a…
Competitia a ajuns la cea de-a 7-a ediție.
Francezul s-a rănit grav în timpul Marelui Premiu al Japoniei.
Rusoaica a învins-o pe cehoaică Petra Kvitova si astfel va urca pe locul 2 WTA.
Cursa a fost scurtată din cauza ploii abundente, fiind marcată de un accident.
Este al 7-lea trofeu din acest an pentru această pereche