Românii consumă mult mai puțin pește decât ceilalți europeni. Consumul de pește a ajuns la 4-4,5 kilograme pe an, iar…
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va reuni, maine, la ora 12.00, pentru a lua în discuţie solicitarea DNA privind…
Fortata de locuitorii din zona, care au reclamat ca nu mai au cum sa circule din cauza aglomeratiei, Compania Naţională…
Sanctiuni pentru asistentele de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, acuzate că nu au tratat o pacienta și că au…
Poliţiştii din judeţul Dâmboviţa caută o fată în vârstă de 12 ani, aflată în plasament la o familie din comuna…
Vladimir Putin a anunţat un acord incheiat cu Franța, Italia şi Germania asupra utilizării de avioane fără pilot pentru supravegherea…
Șoc pentru o familie de englezi, după ce a primit un SMS din partea unei bunici decedate acum 3 ani…
Nici salamul rusesc nu mai e ce era odata- la aceasta concluzie trista a ajuns preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko .…
Românca din Italia violata de doi militari americani a născut un copil cu insuficienţă respiratorie şi o greutate foarte mică,…
Presedintele FRF - Razvan Burleanu a promis ca va avea un inlocuitor pentru Victor Piturca in maximum 7 zile
Românca a trecut de bulgăroaica Ţvetana Pironkova.