Confidenţialitate


Bosnia- Hertegovina: 18 ani de la masacrul de la Srebrenita


În cadrul ceremoniilor vor fi înhumate rămâșițele a 409 musulmani.

Aproximativ 6.000 de persoane se aflau deja miercuri seară la Potocari, în apropiere de Srebreniţa, localitatea în care se află centrul memorial al masacrului, după ce au parcurs pe jos, în sens invers, drumul pe care bărbaţi musulmani din Srebreniţa l-au urmat prin pădure, în iulie 1995, pentru a fugi de masacru.

Îngroparea unor victime exhumate din gropi comune şi identificate este organizată în fiecare an cu ocazia comemorării masacrului. Anul acesta va fi îngropata cea mai tânără victimă a masacrului. Este vorba despre un bebeluş care a decedat în iulie 1995 la puţin timp după naşterea sa în baza ONU de la Potocari.

La 11 iulie 1995, cu câteva luni înainte de încheierea răboiului interetnic declanșat în 1992 din Bosnia, trupele sârbe bosniace au preluat controlul Srebreniţei. Aproximativ 8.000 de bărbaţi şi adolescenţi au fost ucişi în câteva zile. Cadavrele lor au fost găsite în mai multe gropi comune.

Foştii lideri militar şi politic ai sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici şi Radovan Karadzici, sunt, în prezent, judecaţi de Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, mai ales pentru masacrul de la Srebreniţa. Cei doi au fost arestaţi în Serbia, Karadzici în 2008 şi Mladici în 2011.


Ultimele stiri
Taxe mai mari pentru turiștii care vor să viziteze parcurile naționale din Statele Unite. Cât va costa un…

STUDIU: Adolescenții preferă să discute cu chatboturile anumite probleme de sănătate mintală decât să ceară ajutorul unui specialist…

Cum ne îmbrăcăm de sărbători: Ce spun despre noi culorile pe care le purtăm | GALERIE FOTO

Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…