Confidenţialitate


BNR se așteaptă la o scădere a inflației în ultimele luni ale anului 2022 | AUDIO


Bani românești

Banca Națională se așteaptă la o scădere a inflației în ultimele luni ale anului. După ce a depășit ușor 15% în iunie, inflația va ajunge la 13,9%. De altfel, datele Institutului Național de Statistică au arătat că luna trecută, rată anuală a inflației a coborât deja sub 15%.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „Indicatorul nostru arată pe finalul anului un 13,9 la indicele de inflație”

„De ce va scădea inflația? Pentru că, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețurile vor fi ceva mai mici. Vorbim doar în termeni comparativi. Inflația este în termeni comparativi cu referința de anul trecut. Deci, în acești termeni, evident că va scădea. Ce înseamnă asta în mod concret? Că nu vom mai avea creșteri de prețuri în cest moment atât de mari așa cum au fost în perioada respectivă. Așa că, indicatorul nostru arată pe finalul anului un 13,9 la indicele de inflație. Sigur că cifra nu evoluează mult față de cea de acum, de aceea preferăm să spunem că am ajuns la un platou pe care se așează inflația, fără evoluții semnificative”, a explicat Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Inflația va continua să coboare și anul viitor, chiar radical. Totul va depinde de prețurile la energie, după cum menționează Dan Suciu.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „Vom avea o inflație care coboară destul de radical în perioada anului viitor”

„Inflația va coborî. Va începe să coboare. Asta nu înseamnă că vom avea neapărat o evoluție spectaculoasă a prețurilor. Dar, comparativ cu anul trecut, inflația va coborî, prețurile vo fi cu creșteri mici față de anul trecut. Vom avea o inflație care coboară destul de radical în perioada anului viitor. Asta dacă nu vom avea tensiuni semnificative și suplimentare pe prețurile la energie”, a mai explicat Dan Suciu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foarte multe țări europene se confruntă cu un nivel ridicat al inflației. În Franța, de exemplu rata anuală a inflației a depășit ușor 6% în luna iulie, iar în Italia este aproape 8%.

Evoluția inflației va depinde totuși de contextul global, spun analiștii.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Profesorul Cristian Păun: Războiul nu este cauza inflației | VIDEO


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează