Confidenţialitate


Bjork a fost operată pe coardele vocale


Cântăreaţa islandeză Bjork a suportat recent o intervenţie chirurgicală în zona gâtului, care a constat în extirparea unui polip de pe coardele vocale. El a fost descoperit de medici în urmă cu aproximativ cinci ani, timp în care Bjork a sperat că va putea scăapa de operaţie.

Punctul culminat al poveştii sale a fost după ce s-a văzut obligată să îşi anuleze în luna aprilie o serie de concerte incluse în turneul mondial de promovare a celui de-al şaptelea album de studio al ei, intitulat ‘Biophilia’.

‘Trebuie să vă spun că, în cazul meu, chirurgia a fost cea mai tare!’, a scris artista islandeză într-un mesaj postat pe internet.

‘Nu am vorbit timp de trei săptămâni şi apoi, când am reînceput să cânt, am simţit că vocea şi coardele mele vocale erau la fel de bune ca înainte de apariţia nodulului. Am fost extrem de mulţumită să cânt din nou toate acele note clare’, a completat Bjork.


Ultimele stiri
Proiect: De la 1 iulie, șoferii plătesc mai mult pentru rovinietă| Taxa de drum se va calcula în…

Agenția de evaluare financiară Standard&Poor’s menține ratingul de țară pentru România, dar perspectiva rămâne negativă

Sudul și sud-vestul țării, sub avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii | AUDIO

Suspiciune de infectare cu hantavirus la un pacient internat la Spitalul Județean din Arad. Director medical: Bărbatul este…

Povestea ursului adoptat de președintele Poloniei: a stat o noapte întreagă agățat în sârmă ghimpată | AUDIO

Președintele a preluat medierea pe legea salarizării. Dragoș Pîslaru: „Demersul președintelui țării, Nicușor Dan, trebuie salutat” | AUDIO

Pachețelul cu mâncare, nelipsit din geantă în călătorii. Recomandările medicului Mihaela Bilic

FRG, noi măsuri pentru protecția sportivilor și prevenirea abuzurilor după suspendarea antrenoarei Camelia Voinea

Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama pentru a-i moșteni averea s-a sinucis în arest | AUDIO

Cei doi procurori de la Constanța, implicați într-un dosar legat de trafic de influență și alte infracțiuni de…