Confidenţialitate


Biden: Rusia singură este responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le vor provoca acest atac


Biden: Rusia singură este responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le vor provoca acest atac

Preşedintele american Joe Biden a denunţat, joi dimineață, “atacul nejustificat” al Rusiei asupra Ucrainei, la câteva minute după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară pentru a-i “apăra” pe separatiştii din estul ţării, avertizând că SUA şi aliaţii lor vor răspunde într-o manieră unită şi decisivă, relatează Agerpres, citând agențiile internaționale de știri.

“Preşedintele Putin a ales (să lanseze) un război premeditat care va provoca suferinţe şi pierderi umane catastrofale”, a precizat liderul de la Casa Albă într-un comunicat, după ce s-au auzit explozii în capitala ucraineană Kiev.

“Rusia singură este responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le vor provoca acest atac”, a insistat liderul de la Casa Albă. El a promis că “lumea va cere socoteală Rusiei”.

“Rugăciunile lumii întregi sunt alături de poporul ucrainean în această seară, întrucât suportă un atac neprovocat şi nejustificat din partea forţelor militare ruse”, a declarat preşedintele american în contextul în care Kremlinul a anunţat că Putin a ordonat desfăşurarea de trupe în regiunile din estul Ucrainei – Doneţk şi Lugansk.

Biden a spus în continuare că SUA vor monitoriza situaţia şi că va “anunţa consecinţele ulterioare pe care Statele Unite, aliaţii şi partenerii noştri le vor impune Rusiei pentru acest act inutil de agresiune împotriva Ucrainei şi împotriva păcii şi securităţii globale”.

Joe Biden a adăugat că va anunţa noi sancţiuni împotriva Rusiei joi, care vor fi impuse de către Statele Unite şi aliaţii săi.

El a anunţat, totodată, că va vorbi joi poporului american despre consecinţele pe care le va avea de suportat Rusia şi va discuta cu omologii săi din G7 despre acest subiect.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează