Confidenţialitate


Bătaie în plin centru Timișoarei


Bătaie în plin centru Timișoarei

 Câteva mașini au fost vandalizate, mai multe scaune rupte iar câțiva tineri s-au ales cu vânătăi. Nici unul însă nu a ajuns la spital. Câțiva dintre suporterii dinamoviști însă au ajuns la poliție pentru declarații.

Scandalul a început puțin după ora 11. Aproximativ 20 de suporteri ai echipei Dinamo au ajuns la Timișoara cu avionul. Urmau să meargă mai departe spre Arad cu un microbuz. Până la plecarea însă spre orașul de pe Mureș unde echipa lor favorită avea meci, suporterii au mers în Piața  Unirii, la o terasă. Dintr-o dată în piață au intrat mai mulți tineri. Cele două grupări au început să se înjure după care s-au luat pur și simplu la bătaie. Tinerii au început să se lovească cu ce au găsit: scaune, sticle bate aruncând chiar cu pietre  unii în alții, transformând  astfel stradă într-un adevărat câmp de lupta. Scandalul nu a durat mai mult de 15 minute. Câteva mașini s-au ales cu capotă îndoită, mai multe scaune a unor baruri din zona au fost rupte și zeci de cioburi au rămas pe asfalt. Dimanovistii s-au repliat repede și au plecat spre centrul orașului în timp ce cealaltă grupare a dispărut pur și simplu.Mai multe echipaje de jandarmi dar și polițiști au fost trimis la locul scandalului. Suporterii dinamoviști au fost urcați în microbus și duși la secția 1 de poliție pentru audieri. Oamenii legii încearcă acum să stabilească cine face parte din cealată grupare implicată în scandal.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…