Confidenţialitate


Azi are loc Festivalul Sâmbra Oilor


Azi are loc Festivalul Sâmbra Oilor

„Sâmbra Oilor“ marchează începutul sezonului pastoral. Pe drumul şerpuitor care uneşte Ţara Oaşului de Maramureş, chiar pe hotarul dintre cele două judeţe, Pasul Huta devine an de an gazda uneia dintre cele mai străvechi datini din ţară.

Câteva mii de persoane sunt așteptate duminică pe dealul de la Huta Certeze la cea de-a 60-a ediție a festivalului „Sâmbra Oilor“

Înainte de a urca pe munte, atât oile cât şi stăpânii lor sunt stropiţi cu apă sfinţită pentru purificare, iar scăldatul în apa curată a pâraielor de munte, spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale sau pronunţarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii.

După toate acestea, se măsoară şi se crestează pe un răboj laptele dat de oile fiecărui sâmbraş. Pe baza acestui semn se calculează apoi cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii.

Pe lângă tradițiile păstrate în decursul timpului, au loc spectacole în costume populare, care adună mii de oameni la un loc. Tocmai din acest motiv și traficul în zonă este restricționat azi până seara. Circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone va fi deviată de pe DN19.

 


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează