Confidenţialitate


Avocatul Poporului: Dezastru în penitenciare


Un raport întocmit de Avocatul Poporului, la capătul a 11 luni de verificări,  trage un semnal de alarmă cu privire la condițiile din penitenciare și centre de reținere. Una dintre probleme se referă la faptul că deţinuţi cu probleme psihice stau împreună cu alţi condamnaţi. În unele unităţi nu există niciun medic psihiatru. De altfel, în general, în peniteniciare există un deficit de personal medical, a constatat Avocatul Poporului. Instituția recomandă ca o atenție sporită să le fie acordată deţinuţilor seropozitivi, neînscrişi în Programul Naţional HIV/SIDA.

Pe de altă parte, condiţiile din penitenciare sunt necorespunzătoare: clădirile sunt foarte vechi, aerisirea este deficitară, instalaţiile sanitare deteriorate sau sunt prea puține dușuri ori toalete. În multe cazuri sunt infiltraţii, umezeală și mucegai. Nu lipsesc, gândacii și șobolanii. O altă problemă: penitenciarele sunt supra-aglomerate. Este cazul celor din Iaşi, Focşani şi Mărginen, unde oamenii stau îngrămădiți.

Referitor la calitatea apei şi a hranei, deţinuţii au reclamat lipsa varietăţii hranei şi, în unele cazuri, a cantităţii acesteia. În multe locuri, hrana este servită în camere, pe genunchi, pe marginea patului.

O altă problemă semnalată: preţul produselor comercializate în penitenciare, dar şi al convorbirilor telefonice, sunt mai mari.


Ultimele stiri
Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…

Casa de Pensii, explicații după auditul care a semnalat 2,2 milioane de pensii calculate greșit: „A fost o…

JD Vance se distanțează de Donald Trump după înfrângerea republicanilor la alegerile intermediare | AUDIO

Redacții de presă din Irlanda, evacuate după amenințări cu bombă primite pe email | AUDIO

Ursula von der Leyen vine în România și Bulgaria, pe fondul atacurilor cu drone asupra navelor din Marea…

Platforma TikTok, vizată de o investigație a Comisiei Europene. Executivul european avertizează că feed-ul For You poate crea…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează