Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la riscurile tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale” | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Legitimitatea alegerilor nu mai depinde doar de corectitudinea numărării voturilor, ci și de modul în care cetățenii își formează opiniile și au acces la informații, a declarat președintele Nicușor Dan, prezent, vineri, la reuniunea internațională cu tema „Societatea informațională și democrația constituțională”. Șeful statului a atras atenția asupra noilor vulnerabilități care amenință procesele democratice și a subliniat necesitatea adaptării legislației și a instituțiilor la noile realități digitale.
Președintele a atras atenția că algoritmii după care funcționează rețelele de socializare pot acoperi vocea legitimă a cetățeanului, în context electoral, iar dreptul său de a fi informat este distorsionat.
Președintele Nicușor Dan: „Vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă”
„Alegerile sunt fundamentul democrației. Trebuie să ne uităm la cum se desfășoară campania și mai ales la modul în care cetățenii pot să-și formeze opiniile. Vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă, riscă să fie acoperită de sute mii sau zeci de mii de conturi false plătite, sau ca un algoritm sau altul să acopere vocea legitimă a cetățeanului. Și am văzut multe exemple de felul ăsta, și evident că dreptul fundamental de a alege și dreptul fundamental de a fi informat sunt distorsionate”, a spus președintele Nicușor Dan.
Și justiția constituțională are un rol esențial în protejarea democrației și a statului de drept, prin limitarea puterii politice și respectarea principiilor constituționale, a atras atenția președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu.
Aceasta a adus aminte de alegerile prezidențiale de acum doi ani, invalidate de CCR, din cauza interferențelor tehnologiei în campania electorală. Șefa CCR a amintit că au existat decizii de acest fel și în alte state europene.
Curtea Constituțională a Austriei a decis reluarea celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2016, iar în martie 2025, Curtea Constituțională a Republicii Bulgaria a invalidat parțial rezultatele alegerilor parlamentare din octombrie 2024.
Președinta CCR, Simina Tănăsescu: „Chiar dacă nu este singulară, hotărârea Curții Constituționale a României a atras atenția lumii întregi cu privire la riscurile tehnologiilor digitale”
„Esența democrației constituționale este încadrarea și limitarea puterii politice prin Constituție. Ea asigură respectarea statului de drept. Ea presupune respingerea instituționalizată a oricărei forme de concentrare a puterii în mâinile unei persoane, ale unui grup sau ale unei majorități. În decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a invalidat întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, cu consecința reluării sale în integralitate. Chiar dacă nu este singulară, hotărârea Curții Constituționale a României a atras atenția lumii întregi cu privire la riscurile tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, componente ale societății informaționale, în special cu privire la procedurile și mecanismele democratice”, a declarat președinta CCR, Simina Tănăsescu.
CCR a organizat pe 6 noiembrie o reuniune internațională cu tema „Societatea informațională și democrația constituțională” la care au luat parte președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu.





