Avocatul Poporului atacă la CCR ordonanțele privind starea de urgență

Instituția Avocatului Poporului susține că mai multe articole din OUG 1/1999 privind starea de urgență și OUG 32/2020 sunt neconstituționale pentru că „i se permite președintelui să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenția legiuitorului primar”.

„Exigențele statului de drept impun ca garanțiile juridice ale drepturilor prevăzute de Constituție în beneficiul cetățenilor să fie utilizate potrivit scopului pentru care au fost instituite”, se precizează într-un comunicat.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1 ) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său.

„Prevederile art. 14 lit. c1) – f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituționale, întrucât permit Președintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenția legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice și prin restrângerea efectivă a exercițiului drepturilor omului”, explică Avocatul Poporului.

Mai exact, Avocatul Poporului consideră că dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, Președintele poate legifera în perioada stării de urgență sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, așa cum a reglementat-o în cazul celeilalte autorități executive, Guvernul.

În cadrul analizei textelor legale menționate, Avocatul Poporului apreciază că art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare, este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate și claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, și anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, de a-și stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenționale.