Confidenţialitate


Audierile în cazul deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București, reluate luni de anchetatori | AUDIO


Audierile în cazul deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București, reluate luni de anchetatori | AUDIO

Anchetatorii reiau luni, 15 aprilie, audierile în cazul deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Capitală. Cercetările sunt făcute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti de la Serviciul Omoruri. Pe lângă ancheta internă și cele desfășurate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății și Colegiul Medicilor București, a fost deschis un dosar penal in rem pentru omor (deocamdată, se anchetează doar faptele, așadar).

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procurorii au primit joia trecută o sesizare de la un angajat al spitalului cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un medicament utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

S-au făcut verificări la unitatea medicală și au fost audiați angajaţi ai spitalului, în calitate de martori.

Bogdan Socea, managerul Spitalului „Sf. Pantelimon”: „Au fost decese care nu puteau fi evitate din analiza preliminară”

Primele verificări făcute de comisia de anchetă internă au arătat că nu au fost probleme legate de administrarea tratamentelor, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute managerul unității medicale Bogdan Socea.

„Din analiza preliminară nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în secția de Terapie Intensivă. Fiecare deces este important și ne pare rău pentru aceste decese. Au fost decese care nu puteau fi evitate din analiza preliminară”, a declarat managerul Spitalului „Sf. Pantelimon”, Bogdan Socea.

Șefa Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană, spune că nu a primit nicio reclamație legată de activitatea doctorilor de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Pantelimon. Ea a mers la unitatea medicală, alături de o echipă a Corpului de Control al Ministrului Sănătății.

Cătălina Poiană, șefa Colegiului Medicilor București: „Toate sunt în regulă în ceea ce privește procedurile”

„Ceea ce s-a verificat până în acest moment, respectiv procedurile legate de administrarea de terapie și de îngrijire a pacienților există. Toate sunt în regulă în ceea ce privește procedurile. Restul datelor sunt în curs de verificare”, a declarat șefa Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană.

Raportul final realizat de comisia internă a unității medicale este așteptat miercurea aceasta, a anunțat managerul spitalului Bogdan Socea.

Iar ministrul Sănătății Alexandru Rafila a avertizat că dacă vor fi găsite nereguli se vor da sancțiuni.

Într-o postare publicată în weekend pe o rețea de socializare, șefa Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, a transmis că îşi doreşte ca verificările în cazul de la Spitalul Pantelimon să fie cât mai rapid încheiate şi prezentat „onest’” rezultatul anchetei către public.

Aceasta face un apel către populaţie de a crede în continuare „în medicii care îşi respectă titulatura de medic”.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Audierile la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei au început după ce mai mulți oameni au murit la Spitalul Sf. Pantelimon | AUDIO


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează