Confidenţialitate


Atacatorul din Londra fusese eliberat recent din închisoare


Atacatorul din Londra fusese eliberat recent din închisoare

Individul care a înjunghiat 3 persoane în sudul Londrei, duminică, fusese eliberat în luna ianuarie din închisoare, unde a ispășit jumătate dintr-o sentință de 3 ani, relatează BBC.

Bărbatul, identificat ca Sudesh Amman, se afla sub supravegherea autorităților britanice, fiind suspectat de legături cu grupări islamiste.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că guvernul său va anunţa planuri de “schimbări fundamentale ale sistemului judiciar în ce priveşte abordarea celor condamnaţi pentru infracţiuni legate de terorism”.

3 persoane au fost rănite, duminică, în Streatham, zonă din sudul capitalei Regatului. Una dintre victime este în stare critică.

Potrivit martorilor, două dintre persoane au fost atacate într-un magazin, iar cea de-a treia în plină stradă.

Agresorul a fost lichidat de polițiști.

Zona a fost securizată.

Din primele date, atacul de la Londra a avut motivație teroristă.

Un martor a declarat pentru Press Association că agresorul avea asupra sa o macetă şi “nişte cutii din tablă de culoare argintie pe piept”.

“Apreciem că sunt doi răniţi. Aşteptăm veşti în legătură cu starea lor de sănătate”, a scris Poliţia Metropolitană pe Twitter.

„Mulţumesc tuturor serviciilor de urgenţă pentru că au răspuns în cazul incidentului din Streatham, pe care poliţia l-a declarat ca terorist. Gândurile mele sunt alături de cei răniţi şi cei afectaţi”, a scris premierul Boris Johnson pe Twitter.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, este în permanentă legătură cu Poliţia şi a salutat, la rândul său, intervenţia serviciilor de urgenţă.

„Teroriştii caută să ne separe şi să ne distrugă stilul de viaţă. Aici, în Londra, nu îi vom lăsa niciodată să reuşească”, a scris edilul.

În noiembrie 2019, polițiștii londonezi au împuşcat mortal un bărbat care purta o vestă explozivă falsă asupra sa şi care înjunghiase mortal două persoane şi rănise alte trei înainte de a fi pus la pământ de trecători. Atacul a fost calificat de autorităţi drept unul terorist.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…