Confidenţialitate


Arad: 7 localități în scenariul roșu. Reședința de județ se apropie de indicele de 3 la mia de locuitori


Arad: 7 localități în scenariul roșu. Reședința de județ se apropie de indicele de 3 la mia de locuitori

În 7 localități din județul Arad, indicele de 3 la 1.000 de locuitori a fost depășit.

Prefectura Arad a informat după ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad că, având în vedere incidența cazurilor de COVID-19 în Municipiul Arad, de 2,74/1000 de locuitori, precum și faptul că la raportarea de marți în tot județul au fost confirmate 105 cazuri noi, dintre care 52 din municipiu, există posibilitatea ca în curând să fie depășit indicele de 3 cazuri la 1000 de locuitori în Municipiul Arad.

În această situație se vor impune măsuri suplimentare.

„Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la cursuri on-line (scenariu roșu), purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise, aglomerate și neaglomerate; organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte va fi interzisă; Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, va fi interzisă în interiorul clădirilor; Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare va fi permisă doar pentru persoanele cazate în respectivele unități; Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc va fi interzisă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma

Măsurile se implementează în toate localitățile cu incidența mai mare de 3 la 1.000 de locuitori.

Pragul de 3 este depășit în următoarele localități din Arad: Chișineu-Criș, Curtici, Șimand, Tauț, Vărădia de Mureș, Vârfurile și Zerind. Cel mai mare indice, 4,81, este în orașul Curtici.

Incidențe între 1,5 și 3 la 1000 de locuitori se înregistrează în 17 localități.

Principalele metode de prevenire a răspândiri COVID-19 rămân distanțarea socială, purtarea măștii de protecție și dezinfectarea corectă a mâinilor și suprafețelor, spun autoritățile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ciprian Boițiu


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează