Confidenţialitate

ANSVSA: 952 de focare de pestă porcină africană, la nivel naţional

Pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent în 233 de localităţi din 13 judeţe, cu un număr de 952 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 72 de cazuri la mistreţi.

Au fost sacrificaţi 323.754 de porci afectaţi de boală, informează, joi seara, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Potrivit comunicatului ANSVSA, au fost stinse până la această dată cinci focare în judeţul Satu Mare şi nu a mai fost înregistrat vreun focar în acest judeţ, din data de 31 august 2018.

De asemenea, până la această dată, au fost despăgubiţi 4.960 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 55,348 milioane de lei.

“Menţionăm că în judeţul Bihor nu au mai fost înregistrate noi focare de PPA, din data de 08.08.2018, iar în judeţul Tulcea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii Carniprod SRL şi-a reluat activitatea în data de 14.08.2018. Aceste rezultate au fost posibile datorită aplicării operative şi eficiente a complexului de măsuri zoosanitare de combatere a pestei porcine africane (PPA) şi a cetăţenilor, care au înţeles să sprijine autorităţile în aplicarea acţiunilor necesare”, se spune în comunicat.

Situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel: judeţul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi; judeţul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ; judeţul Sălaj – 4 cazuri la mistreţi; judeţul Tulcea – 561 de focare (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A) şi 42 de cazuri la mistreţi; judeţul Brăila – 81 de focare (dintre care 8 focare la exploataţii comerciale); judeţul Constanţa – 76 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi; judeţul Ialomiţa – 119 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi; judeţul Galaţi – 12 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ; judeţul Ilfov – 9 focare în gospodăriile populaţiei; judeţul Călăraşi – 52 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială) şi 8 cazuri la mistreţ; judeţul Buzău – 3 focare în gospodăriile populaţiei; judeţul Giurgiu – 3 focare în gospodăria populaţiei şi un caz la mistreţ; judeţul Dâmboviţa – un focar în gospodăria populaţiei.

În ceea ce priveşte situaţia plăţilor despăgubirilor, acestea se prezintă astfel: judeţul Satu-Mare – au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 14 exploataţii afectate în valoare de 57.000 de lei; judeţul Bihor – au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 211 exploataţii afectate în valoare de 948.000 de lei; judeţul Tulcea – au fost plătite despăgubiri pentru 686 de exploataţii dintr-un total de 978 de exploataţii în valoare de 34,269 milioane de lei; judeţul Brăila – au fost plătite despăgubiri pentru 1.462 de exploataţii dintr-un total de 2.577 de exploataţii în valoare de 12,139 milioane de lei; judeţul Constanţa – au fost plătite despăgubiri pentru 653 de exploataţii dintr-un total de 755 de exploataţii în valoare de 2,728 milioane de lei; judeţul Ialomiţa – au fost plătite despăgubiri pentru 1.882 de exploataţii dintr-un total de 2.456 de exploataţii în valoare de 5,009 milioane de lei; judeţul Galaţi – au fost plătite despăgubiri pentru 37 de exploataţii dintr-un total de 73 de exploataţii în valoare de 51.000 de lei; judeţul Ilfov – au fost plătite despăgubiri pentru 5 exploataţii dintr-un total de 7 exploataţii în valoare de 42.000 de lei, iar în judeţul Călăraşi – au fost plătite despăgubiri pentru 10 exploataţii dintr-un total de 194 de exploataţii în valoare de 105.000 de lei.

Prezenţei virusului pestei porcine africane în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

“Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, adaugă ANSVSA.