Confidenţialitate


ANM: Vreme închisă şi precipitaţii mixte sâmbătă și duminică


ANM: Vreme închisă şi precipitaţii mixte sâmbătă și duminică

Vremea va rămâne închisă la nivelul întregii ţări în aceste zile, iar precipitaţii mixte se vor produce în mai multe zone, inclusiv în Bucureşti.

Sâmbătă, în majoritatea regiunilor, cerul va fi mai mult noros, dar în special în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte, cu precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania, dar şi în zona montană exceptând nordul Carpaţilor Orientali unde vor predomina treptat ninsorile.

“În celelalte regiuni, local, vor fi mai ales ploi slabe şi în continuare pe spaţii mici rămân condiţii ca trecător să apară şi poleiul. Regimul termic va continua să crească. Practic, maximele vor fi cuprinse, la nivelul întregii ţări, între 2 şi 10 grade, iar minimele între -1 şi 6 grade, deci o vreme caldă pentru data din calendar. În plus, vântul va sufla moderat cu intensificări în majoritatea regiunilor”, a declarat pentru Agerpres, Mihai Timu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Tot sâmbătă, în Capitală, vremea se încălzeşte uşor. Maxima se va încadra între 3 şi 4 grade, iar minima între 1-2 grade, dar se menţin condiţiile de ceaţă, asociată trecător chiar şi cu burniţă sau ploaie slabă.

Pentru ziua de duminică, prognoza de specialitate arată că vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, mai ales în partea de sud şi sud-vest a ţării, cu maxime la nivelul întregii ţări între 2 şi 10 grade. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a ţării, dar numai pe arii restrânse o să apară ploile, iar la munte precipitaţiile mixte.

“În partea de sud a ţării sunt şanse ca printre nori să apară şi soarele. Vântul ca sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, dar local şi în zonele mai joase de relief din sud şi din est”, a precizat Mihai Timu.

În zona Capitalei, duminică, există şanse să apară şi soarele, iar valorile termice estimate ziua vor ajunge spre 7-8 grade Celsius.

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează